1 DECEMBRIE – Ziua Marii Uniri

SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE DIN ROMÂNIA – FILIALA GORJ

COLEGIUL NAŢIONAL ECATERINA TEODOROIU TÂRGU-JIU

Reclame

Prima carte gorjeană despre „Memoria Holocaustului”

    

    

     Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii. A fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi istorici şi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Astăzi, mai mult ca oricând, abordarea tematici Holocaustului reclamă imperios lecţia asumării istoriei de către tânăra generaţie.

     Profesorii Andrei Popete-Pătraşcu şi Gheorghe Nichifor au editat de curând o lucrare despre problematica Holocaustului, prima din judeţ de acest gen, din materialele realizate şi prezentate de elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, în cadrul lucrărilor Sesiunii de comunicări „Ziua Holocaustului – 9 octombrie”, sub diferite forme: lecturi ale unor materiale informative şi prezentarea unor imagini sugestive din perspectiva abordării tematice a Holocaustului (clasa a X-a), note de călătorie (clasele a X-a şi a XI-a), impresii a ceea ce a reprezentat în viziunea lor drama poporului evreu (clasa a XII-a), precum şi ecourile pe care activitatea desfăşurată la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” a avut-o în mass-media locală şi regională. Este vorba despre o întrepătrundere de activităţi care să dea o altfel de imagine, mai dinamică, în sensul acestor vremuri, a ceea ce a însemnat Holocaustul.

     Lucrarea, intitulată sugestiv Memoria Holocaustului, a apărut la Editura Arves din Craiova, sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, cu sprijinul Asociaţiei Elevilor şi Părinţilor Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.

     Prin demersul lor, de a organiza o activitate de comemorare a victimelor Holocaustului, în cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, coordonatorii acestei cărţi au avut în vedere, înainte de toate, aşa cum ne-a mărturisit prof. dr. Gheorghe Nichifor, o dezbatere teoretică cu privire la ideologiile care au susţinut această manifestare rasială şi apoi o componentă practică ce avea să implice elevii în realizarea de materiale documentare cu privire la această problemă extrem de importantă a istoriei.” Vorbim aşadar despre filele negre ale istoriei, despre drama unui popor însângerat, a cărui „soluţie finală” era aclamată cu vehemenţă de către ideologia nazistă, iar autorii cărţii „Memoria Holocaustului”, surprind tocmai această dimensiune a fenomenului numit Holocaust.

     „Ne preocupă astăzi, spune şi tânărul istoric Andrei Popete-Pătraşcu, responsabilizarea tinerei generaţii la dramele istoriei, dar şi implementarea unor valori care în trecut au fost subminate. O lecţie despre puterea toleranţei este oricând binevenită, cu atât mai mult, cu cât aceasta se adresează celor tineri prin teme ce pun în dezbatere combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce la umanism, definit prin valorile lui fundamentale.”

     Impresionante sunt şi mărturiile elevilor de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” care au vizitat lagăre de concentrare şi lagăre de exterminare: „Cu cât mă apropiam mai mult de lagărul de la Dachau, mă apăsa mirosul de durere şi suferinţă. Zidurile înalte şi masive acaparau poarta de oţel pe care era inscripţionat mesajul „Arbeit Macht frei”. Pentru cei mai mulţi care au văzut acest mesaj poarta s-a închis pentru totdeauna. Am intrat într-o curte imensă, învăluită într-o mare de praf în care a fost vărsat mult sânge. Sufletele celor morţi parcă pluteau printre particulele de praf.” (Andreea Cristina Truşcă)

     Holocaustul, se afirmă în lucrarea coordonată de cei doi istorici, nu poate accepta o definiţie concretă, o denumire extinsă sau o explicaţie logică, măcar de ordin politic; este un episod dintr-un masacru în masă, dintr-un film în care specia umană „s-a ridicat” la nivelul animalelor. Cine sunt victimele? Un popor, câteva milioane de oameni a căror unică greşeală a fost să se nască. Să se nască într-un trecut întunecat, încă zbuciumat în prezent şi să fie obligaţi, prin prisma acestui fapt, să îndure entropia unui conducător tiran, produs al epocii sale.

     Privind din exterior, putem spune că Holocaustul reprezintă fuziunea între cele două substraturi profunde ale omului: gena violentă, o violenţă sălbatică la Adolf Hitler care există şi se manifestă sau se atenuează la fiecare dintre noi şi gena suportabilităţii, cealaltă extremă, o rezistenţă de necutremurat la suferinţă a evreilor care, deşi în mijlocul unor atrocităţi dictatoriale aveau puterea mereu de a se încrede într-un viitor liber. De fapt, Holocaustul a fost scena deschisă unde s-a jucat spectacolul macabru al celor două identităţi umane, a duplicităţii firii, a violenţei nestăpânite şi sfâşietoare cu cea a rezistenţei şi puterii omului de a suporta şi de a lua parte la propriul masacru.

Cornel Şomâcu, în „Vertical”, din 17 noiembrie 2010

Restituiri: dr. Nicolae Hasnaş

«Din volbura vieţii…»

     Editate la  63 de ani de la scrierea lor și la 38 de ani de la moartea autorului, memoriile dr. Nicolae Hasnaș au cunoscut o adevărată odisee a posterității, cum se întâmplă deseori cu multe din «restituirile» cultural-literare. Încredințat concitadinului său, prof. Bică Sterescu, spre a-i găsi un titlu, în vederea publicării, manuscrisul de câteva sute de pagini a ajuns, după moartea acestuia, într-unul din sacii de hârtii pe care sora cunoscutului dascăl târgujian urma să-i predea la DCA. Noroc cu vecinul lor, profesorul de franceză Dumitru Pârvoaică, care, prin anii 80, arătându-se interesat de unele cărți, și-a aruncat ochii și prin sacii cu hârtii, salvând de la distrugere un manuscris prețios pentru viața renumitului politician de Gorj, dar și pentru cunoașterea «pe viu» a unei epoci din istoria contemporană a României, mai exact zis, perioada interbelică, cu freamătul ei social și politic, atât de tumultuos și în viața Gorjului. «Acest Gorj – scria Nicolae Hasnaș în septembrie 1936 – are un descântec special care te atrage, te subjugă ca sirenele mării și te face să-l iubești, să mergi și să te sacrifici pentru el… Cum să nu-i iubești pe acești gorjeni neaoși români din care a țâșnit flacăra vie a redeșteptării naționale prin Tudor Vladimirescu, a zămislit pe Ecaterina de la Jiu și atâția conducători de oaste și multe căpetenii de mare folos țării și neamului.» Sunt cuvinte pe care îngrijitorii acestei ediţii de restituiri», Titu Pânişoară şi Ion Şoldea, le aşează la începutul lucrării, pentru care profesorul Sterescu scrisese deja Prologul şi Epilogul, intenţionând a da o oarecare rotunzime operei…

     Într-adevăr, dr. Nicolae Hasnaș (5 nov. 1975, Salcea-Botoșani – 21dec. 1972, București), deși nu era de fel gorjean, s-a apropiat de realitățile și oamenii locului atât de mult încât a făcut din asta un legământ al profesiunii sale, dar și al liberalismului său militant, reprezentând cu cinste interesele gorjenelor în parlamentul țării, fiindu-le «veșnic de folos în mijlocul lor, trăind și nu vorbind de la distanță despre democrație», cum însușii mărturisește (p.183). În toamna lui 1937, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate, din care zece ani a fost neobositul director al Spitalului din Târgu-Jiu, a fost sărbătorit cu solidară și emoționantă recunoaștere pentru dăruirea sa socială, profesională și politică.

     Privită din punct de vedere literar, lucrarea dr. Hasnaș are un evident caracter memorialistic, uzitând de modurile cunoscute de realizare artistică (narațiune, descriere, dialog).

     Scrisă în anul 1947, deci la zece ani de la ieșirea la pensie, lucrarea este, la o primă intenție, o mărturisire documentară asupra unei vieți tumultuoase, în care s-a plămădit o dublă vocație: profesională și politică.

     Așadar, în primul rând, este de admirat perseverența, dăruirea și constanta doctrinară pe tărâmul practicii medicale (exercitată în spitale de campanie în timpul Primului Război Mondial, în sanatorii și institute din București, apoi decenii de-a rândul la Spitalul din Tg.-Jiu, a cărui dezvoltare i se datorează din plin). Nicolae Hasnaș a făcut parte din corpul de elită al medicilor români din perioada interbelică, de numele său legându-se nu numai dezvoltarea sectorului sanitar gorjean, ci și a sistemului școlar.

     În al doilea rând, trebuie să distingem pe omul politic, în sensul în care filosoful Andrei Cornea spunea: «E de văzut dacă omul politic, care, pentru un timp, a stăpânit vieţile altora, a putut, fie şi pentru o anumită măsură, să fie propriul stăpân…» Adică să se domine pe sine, să pună frâu resentimentelor, antipatiilor şi simpatiilor… Altfel zis, frenezia implicării în lupte politice, de pe poziţiile liberalismului progresist, a putut afecta sau nu mai justa apreciere a întâmplărilor şi oamenilor, dincolo de conştiinţa propriei valori evidentă pretutindeni.

     La o analiză atentă, memorialistica dr. Nicolae Hasnaş, deşi aparţine unui politician, se menţine în cadrul obiectivităţii şi al justei măsuri. Nicăieri autorul nu cade în excese partizane, în subiectivism afectat, indiferent că este vorba de profesiunea sau politică. Un ochi permanent viu, o citire exactă a oamenilor, o apreciere justă a valorilor fac din această scriere o mărturie de epocă, densă factologic şi antrenantă narativ, povestirea lăsând dialogului spaţii suficiente pentru a contura psihologiile, caracterele, oamenii în general cu care a venit în contact ca medic şi politician. Se restituie astfel un tablou social mai amplu, o imagine complexă a societăţii româneşti de la începutul secolului al XX-lea până către sfârşitul deceniului al patrulea (1937).

     Alcătuit pe canavaua unei factologii bio-cronologice, lucrarea pune în evidenţă un eu memorialistic mereu implicat în evenimente, o atitudine moral-civică, detaşându-se de anumite intrigi şi interese (a se vedea episoadele în care comilitonii liberali îl surclasează prin tot felul de jocuri şi intrigi de circumstanţă, precum liderul oltean Constantin Neamţu sau conjudeţeanul său mai abil Gheorghe Tătărescu). De aici unele amendări aduse, în plan profesional, unor colegi (pe plan local fiind concurat, iată, ca director de spital, de dr. C. Lupescu), unor reprezentanţi ai administraţiei locale sau chiar unor preopinenţi politici.

     Deși, în calitate de secretar general al Societății de Cruce Roșie – Filiala Gorj, dr. Hasnaș a ajutat-o foarte mult pe Arethia Tătărescu, președinta acestei organizații, în derularea unor programe pentru săracimea Târgu-Jiului, pentru răniții de front sau refugiații basarabeni și bucovineni din teritoriile românești ocupate, memorialistul nu acorda prea mult spațiu acestei opere de binefacere, cum nu prinde în pagină momentul 1937-38, când Brâncuși, prezent la Târgu-Jiu, lucrează efectiv la edificarea Ansamblului sculptural. Suntem siguri ca acesta l-a cunoscut efectiv pe marele artist, poate au și discutat, dar în memorialul său nu sunt consemnate episoade sau scene de acest fel – ceea ce este, desigur, regretabil… Să nu fi realizat politicianul importanța unor asemenea pagini memorialistice? Sau momentul scrierii acestora nu era tocmai prielnic unor asemenea evocări?

     Textul memorialistic are, în general, cursivitate, fiind în mod plăcut antrenant prin derularea episodică a factologiei (datată cu exactitate de proces-verbal), agrementată mai peste tot de dialoguri şi portretizare. O anumită epicizare pigmentată de anecdote şi jovialitate asigură culoarea literară a textului, mărturisind un anume «sadovenism» de origine, dacă nu un realism de confesivitate memorialistică.

Zenovie CÂRLUGEA

Recenzie de carte:

O valoroasă monografie…

Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului

     Personalitate de anvergură  politică și de reală exponențialitate a spiritului pandur, Dincă Schileru (1846-1919) a constituit, de-a lungul vremii, un subiect mereu interesant, asupra căruia s-au aplecat mai mult cărturari, literați și gazetari, fiecare cu aportul său documentar și vizionar. Iată-l acum pe acesta în atenția încercaților istorici gorjeni Gheorghe și Dorina Nichifor, cărora li se adaugă mai tânărul istoric Andrei Popete-Pătrașcu, poet de talent și documentarist de vocație.

     Recenta lucrare, Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului («Scrisul Românesc», Craiova, 2010, 632 pag.), este o primă monografie ce se dedică acestei personalități locale, deopotrivă întreprinzător de succes și om politic gorjean prezent în Parlamentul țării vreme de aproape trei decenii. Concertându-și eforturile, autorii au parcurs un material bibliografic impresionant existent în arhive, biblioteci, colecții particulare, muzee, nelipsind desigur cercetarea pe teren, unde izvoarele documentare și sursele orale sunt încă vii. Metoda de cercetare este una contextuală, plasându-l pe protagonist ”în sistemul de idei moderne, novatoare și europene, ce caracteriza societatea românească la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea”, mai exact zis, în conjunctura fenomenului politic și cultural gorjean de la c onfluența celor două secole, când personalitatea lui Dincă Schileru capătă notorietate și strălucire. Nu e de mirare, așadar, de ce primul capitol, Mișcarea de înnoire a Gorjului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea,  ajunge la pagina 80, după care urmează capitolul privind ”Copilăria” și ”ascensiunea social-economică” (II) a protagonistului.

     Provenind dintr-o veche familie de moșneni hărăboreni din plaiul Vâlcanului, ai cărei înaintași fuseseră plăieși destoinici și panduri în slujba Marelui Tudor, Dincă Schileru a devenit, în ciuda studiilor sale modeste, un prosper om de afaceri (în agricultură, viticultură, creșterea animalelor, instalații și exploatări forestiere, carbonifere, petrolifere etc.) , temei social pe care, desigur, s-a consolidat și îndelungatul său prestigiu politic, ca exponent al clasei țărănești în parlamentul Regatului România, unde își purta cu mândrie, ca o pecete distinctă, costumul popular gorjenesc, căruia acest ”superb bărbat și splendid Oltean”, cum zice Arghezi, îi dăduse o anume specificitate și strălucire.

     Deloc idilică, istoria imensei averi a lui Dincă Schileru nu este lipsită de conflicte cu obști sătești și nici de pragmatismul acelui capitalism rural, violentând cutuma și tradiția, pe care îl vedem și în scrierile lui Slavici, ba mai mult, copleșitoarea sa personalitate stârnește invidii și reacții încă de la început, printre consătenii de la Bâlteni, fiind victima atentatului de la Valea Vladului, în toamna lui 1880, în mandatul marii guvernări liberale (1976-1888).

     Reprezentant al țărănimii gorjene în Consiliul Județean, de unde este propulsat în Parlament (1879) pentru câteva decenii, Dincă Schileru a reprezentat, în colegiul sătenilor, o voce distinctă, rosettistă, situată la stânga formațiunii liberale, fiind, alături de C. Dobrescu-Argeș, Mucenic Dinescu și alții, un inițiator al organizării politice a țărănimii române, susținând în Parlament legea învoielilor agricole, legea maximului, organizarea învățământului și legea minelor, proiecte de reformă electorală, proiecte de investiții în construcția de drumuri și căi ferate etc.

     Venit din interiorul clasei țărănești, deci cunoscând foarte bine realitățile din lumea satului, Schileru va avea o atitudine moderată și lucidă, oarecum rezervată față de răsculații din 1907, știind din capul locului care este situația reală și ce se poate face pentru ameliorarea vieții țărănești. Este calitatea de bază a spiritului său calculat, raționalist, care îi va asigura o longevitate parlamentară, îngăduindu-și permanent o marjă de independență și acțiune, dincolo de o anume abilitate socială în relațiile sale cu lumea țărănească.

     Spirit haretian prin excelență, Dincă Schileru va lăsa posterității școala de la Bâlteni ce-i poartă numele, alături de care pune și fundația noii biserici, organizând în județ conferințe și serbări școlare, făcând donații pecuniare substanțiale unor școli și publicații, unor biserici și așezăminte, ba chiar Muzeului Județean în constituirea fondului muzeistic.

     Mai totdeauna într-o alergare continuă cu afaceri în țară și străinătate, Dincă Schileru își cheltuiește energia între Bâlteni, satul de adopție după căsătoria din 1868, și ținutul Schelei, între Târgu-Jiu, Craiova și București, cu deplasări în Argeș și dincolo de munți, în Transilvania, pe drumul ce urca plaiul natal al Vâlcanului, iar de aici până în Austria, Germania, Franța, ajungând cu bulgări de antracit, pentru convingerea investitorilor străini, chiar în Parlamentul Regatului Marii Britanii… O sănătate robustă și o voință imensă în care spiritul pragmatic-negustoresc se colora de egotismul specific capitalismului rural în deplină ascensiune…

     Capitolul final, Dincă Schileru – o legendă nestinsă a Gorjului,  evocă ultimii ani de viață ai omului politic și întreprinzătorului, care, încercat de boală în decembrie 1905, întocmește la 1 ianuarie 1906 un act de donație iubiților nepoți și strănepoți (tipărit și ca broșură) cu obiectele din colecțiile adunate de-a lungul timpului, în vederea constituirii unui bogat fond obiectual al unui muzeu personal la școala din Bâlteni, pentru o ”veșnică amintire” în conștiința publică. Sunt menționate aici nu mai puțin de 931 obiecte, cu dorința ca acestea să fie păstrate ”intacte” pentru o veșnică amintire și conservate ”în școala ce poartă numele meu din Bâlteni pentru totdeauna” (din toate acestea, câte se vor mai fi găsind azi!). Găsim menționate, printre altele, medaliile regale cu care a fost răsplătit,  dar și numeroase piese de tezaure monetare antice și medievale, monede de aramă, argint, bronz (unele existente în familia sa de demult, atestând stăpânirea romană în arealul Gorjului încă din sec. I e.n.), precum și vestigii preistorice de animale, roci minerifere, cochilii de melc, scoici decorative, giuvaericale, piese de mobilier și de vestimentație tradițională.

     Atent cu sine până și la imaginea pe care o lasă posterității (va înceta din viață la 3 iunie 1919, la Bâlteni, în vârstă de 73 de ani), Dincă Schileru rămâne o figură exponențială, emblematică a ”spiritului pandur”, figură de țăran luminat, înzestrat cu darul cuvântului și cu duhul convingerii.

     ”Amintirea lui – scriam noi în serialul publicistic Personalități gorjene în tablete argheziene – se conturează într-o legendă vie și productivă în datele ei esențiale, capabilă să lumineze, dintr-un anumit unghi, complexitatea spiritului pandur și mentalitatea gorjenească, într-un cuvânt pecetea diferențierii regionale”…(Gorjeanul, XIX, nr. 5429/4 martie 2010).

     Sprijinită pe o bibliografie aproape exhaustivă, de sute de titluri de lucrări, studii și articole, dar și pe investigarea unui imens fond documentar (arhive, manuscrise, documente, albume, almanahuri, anale, anuare, bibliografii, calendare, dicționare, discursuri, enciclopedii, monografii, periodice, site-uri), monografia se completează cu o iconografie în parte inedită și, lucru foarte interesant, cu o anexă în care sunt reproduse, din ”Monitorul oficial” al vremii (1882-1905), unele intervenții din Parlament ale politicianului, expuneri, cuvântări sau schimburi pitorești de replici, din care rezultă o imagine directă a acestui fervent apărător al țărănimii, mândru de neamul ce-l reprezintă și neiertător cu cei de rea credință sau incapabili să înțeleagă adevăratele realități ale satului românesc, riscând de multe ori a fi luat în derâdere și numit «Nădrăgilă» de cei ce vedeau în el un carierist politic și un intrepid speculând ignoranța țărănească și credulitatea comilitonilor…

     Monografia are meritul de a nu idiliza, de a nu face portretistică encomiastică, ci de a se menține în cadrele unei documentaristici obiective și de nuanță, înaintând de la faptul și aspectul istoriografic particular, local, regional, la imaginea mai generală a societății românești. Este o lucrare antrenantă, de o cursivitate netăgăduită, adăugând la cele 400 de pagini efective alte două sute alcătuite din bibliografie și anexe. Dată fiind importanța acestei cărți în istoriografia românească, am fi dorit pe lângă rezumatul în engleză și altele în franceză și germană, precum și unele propuneri privind o mai dreaptă cinstire a lui Dincă Schileru în contemporaneitate (deși unele observații critice sunt menționate în legătură cu starea casei din Bâlteni!).

     Lipsește o statuie închinată acestui mare gorjean, un Centru Cultural ”Dincă Schileru” cu funcționalități multiple și calendar cultural care să depășească localismul, în general, o mai susținută imagine a acestui descălecător de idealuri populare. De ce nu o culegere periodică de articole și studii SKILERIA? Sau măcar o publicație locală de mai largă deschidere regională, așa cum au fost, în 1882, aspirațiile militanților țărăniști la banchetul de la Bâlteni sau la Adunarea de la Corbeni-Argeș….

     Dincolo de toate acestea, prezenta monografie de pionierat dedicată lui Dincă Schileru se constituie într-o lucrare solidă, respirând aerul epocii și pe măsura Marelui Gorjean, care preia și transmite în noul veac XX valorile emergente și inconfundabile ale spiritului pandur, de care va fi mândru și un Tudor Arghezi, bunăoară…

Prof. Dr. Zenovie CÂRLUGEA

Societatea de Științe Filologice din România
Filiala Târgu-Jiu

 

Revista PORTAL-MĂIASTRA

REVISTA PORTAL-MĂIASTRA

LANSARE DE CARTE:

SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE DIN ROMÂNIA – FILIALA GORJ

UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUŞI DIN TÂRGU-JIU

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 
 

Vă invită vineri, 12 noiembrie 2010, ora 10.00

la Teatrul Dramatic ELVIRA GODEANU, unde va avea loc lansarea cărţii:

 

 GORJUL BANCAR. BANCA NAŢIONALĂ

(autor GELU BIRĂU)

Circulara Nr. 15/26 oct. 2010

Circulara nr. 15 din 26 octombrie 2010