Anul 1821 în Grecia

Revoluţionari greci, alături de care Tudor Vladimirescu a luptat împotriva otomanilor.

La începutul secolului XIX au început revolte de mare amploare printre popoarele creştine din Balcani. Imboldul a venit în parte de la Revoluţia Franceză, care trezise la mai toate popoarele setea de libertate şi adusese noţiunea de egalitate socială.

Importantă pentru urmările din ţările române a fost revolta grecilor, care începe în 1821 concomitent în Grecia propriu-zisă şi la noi, în Principate. De ce? Din cauza domnilor fanarioţi şi chiar a unor boieri români care au crezut că, aliindu-se cu grecii, vor ajunge să aibă mai multă libertate în Ţara Românească şi în Moldova.

Asistăm deci la o dublă acţiune împotriva turcilor: în Grecia propriu-zisă (condusă de un descendent din domnitori fanarioţi, Alexandru Mavrocordat, care a devenit celebru prin apărarea orăşelului Missolonghi) şi în ţările române (unde vine din Rusia alt fiu de domnitor fanariot, Alexandru Ipsilanti). Nu numai dintre boierii români sau înscris unii în această „Eterie” grecească, dar şi din popor sau dintre moşneni, cum a fost cazul lui Tudor Vladimirescu.

După pacea de la Bucureşti din 1812 — catastrofală pentru Principate —, începe agitaţia şi la noi şi printre greci, şi ne punem problema cum să scăpăm de dominaţia turcă. Tudor Vladimirescu este printre cei care visează la o luptă împotriva otomanilor, iar, atunci când izbucneşte revoluţia grecilor în 1821, se află alături de ei cu vreo opt mii de panduri, moşneni din Oltenia care, ca şi el, fie luptaseră alături de ruşi în război, fie se înrolaseră la noi în ţară. Pentru prima oară după mai multe generaţii, oamenii se înrolau ca să constituie o pază împotriva incursiunilor unui fioros aventurier bosniac ajuns paşă de Vidin, Pasvantoglu, care devastase în mai multe rânduri Oltenia şi chiar trecuse o dată Oltul, stârnind panică la Bucureşti. (De pe vremea lui a rămas expresia populară: „Ca pe vremea lui Pasvante”!)

După înfrângerea revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu, războiul va continua în Grecia continentală şi în Peloponez, unde orăşelul Missolonghi, apărat de Alexandru Mavrocordat, opusese o lungă rezistenţă turcilor. Acest război din Grecia, datorită prestigiului Greciei antice, s-a bucurat în ţările occidentale de un larg ecou şi de multă simpatie, atrăgând luptători voluntari din Franţa, Anglia, Germania — cel mai ilustru dintre ei fiind celebrul poet englez Lord Byron, care a şi murit de friguri la Missolonghi. Văzând că nu răzbesc singuri, turcii au chemat în ajutor pe noul bei al Egiptului, Mehemet Ali, de origine albaneză, care l-a trimis pe fiul său Ibrahim cu o flotă şi o întreagă armată. Atunci au intervenit, pentru prima oară împreună (suntem în 1827), Rusia, Anglia şi Franţa — iar flotele lor reunite au distrus, la Navarino, flota turco-egipteană. Intervenţia marilor puteri a constrâns pe turci, în 1830, să acorde independenţă Greciei, care în 1832 a devenit regat, cu un rege din familia regală bavareză.

Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri,

Edit. Humanitas, Bucureşti, 2008 

Reclame

Ecaterina Teodoroiu – povestea eroinei de la Jiu (documentar)

FILM DOCUMENTAR click aici

     Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj mulţumeşte celor care au realizat acest film despre una dintre efigiile istoriei naţionale, Ecaterina Teodoroiu. Acest film este mai mult decât un documentar, este o povestea înălţătoare despre curaj, dăruire şi eroism, pildă a virtuţilor pe care eroina de la Jiu le-a dăruit în dragostea sa nemărginită pentru ţară. 

prof. dr. Gheorghe Nichifor

In Memoriam: Ion Pecie

     Miercuri, 23 martie 2011, într-un spital din Târgu-Mureș, s-a stins – după o grea și îndelungată suferință – criticul și istoricul literar ION PECIE. Născut la 13 iunie 1951 în localitatea Slobozia – Trăznitu, actualmente Slobozia – Popești, județul Argeș, într-o familie de gospodari (Maria și Theodor Pecie), a urmat școala în localitatea natală, liceul la Pitești (1966-1970), iar Facultatea de Filologie, secția română-franceză, la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A făcut parte din colectivul de redacție al revistei ”Echinox”, în paginile căreia a debutat cu comentarii critice, în 1975, privind opera unor mari scriitori români.
     După absolvirea facultății, a fost numit profesor de limba și literatura română la Liceul Industrial din Mizil, de unde se transferă la Liceul Teoretic ”Tudor Arghezi” din orașul Târgu-Cărbunești, unde a făcut naveta timp de 12 ani (1978-1990). În 1990 se transferă, prin concurs, la Liceul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, ulterior devenit colegiu, unde a profesat până când boala nu i-a mai îngăduit.
     Ca profesor s-a remarcat printr-o prestație de mare impact în viața învățământului preuniversitar, printr-o necontestată vocație de comentator și interpret al textelor literare, având ca fundament o pregătire de specialitate de excepție. Profesorul doctorand Ion Pecie dezavua învățământul canonic, punând accent pe comentariul de larg orizont cultural, cultivând la elevi gustul pentru înțelegerea profundă și nuanțată a operelor studiate, raportarea acestora la un univers interpretativ mai larg (m-am convins de toate acestea, efectuându-i inspecția de gr. I la Colegiul Național ”T. Vladimirescu”).
     Activitatea scriitoricească începută la ”Echinox” va fi continuată la o serie de reviste culturale din țară, unde a susținut rubrici de critică interpretativă (Tribuna, seria D.R. Popescu, premiat în 1979), ba chiar ”cronica de întâmpinare” (Ramuri, seria Marin Sorescu, premiat în 1982). Îl regăsim, apoi, cu pagini compacte de comentarii critice în Gorjul literar, Hyperion, Steaua, Transilvania, Vatra, Viața Românească, Literatorul, Observatorul cultural, România literară, ș.a.). Amintim că, în toamna trecută, Ion Pecie a fost primit, ca membru titular, în Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
     A debutat editorial, relativ târziu, cu lucrarea Romancierul în fața oglinzii (Cartea Românească, 1989), o culegere de eseuri critice asupra unor opere reprezentative ale momentului literar, impunându-se prin originalitatea viziunii critice, prin tonul degajat al comentariului nu întotdeauna în consonanță cu unele receptări critice de actualitate. Avem în vedere aici comentariile critice la Marin Preda (Cel mai iubit dintre pământeni), Eugen Barbu (Săptămâna nebunilor), Dumitru Radu Popescu (Viața și opera lui Tiron B.), Constantin Țoiu (Galeria cu viță sălbatică), Marin Sorescu (Trei dinți din față), George Bălăiță (Lumea în două zile), Francisc Păcurariu (Labirintul), Mircea Ciobanu (Martorii), Costache Olăreanu (Ficțiune și infanterie).
     A doua carte, Meșterul Manole. Mari prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu (Viitorul Românesc, 2001), constituie un exercițiu critic de mare savoare pe marginea unor opere clasice, de la balada Meșterului Manole (care îi marcase, de fapt, debutul critic din ”Tribuna”), la Povestea porcului și Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă, la Nopțile de Sânziene sadoveniene, iar de aici la romane rebreniene (memorabilă interpretarea carnavalescului în ”Răscoala”). Este o culegere de eseuri publicate, de fapt, de-a lungul câtorva ani, în diferite publicații culturale.
     Ultima lucrare a criticului și istoricului literar Ion Pecie, Phallussiada sau epopeea iconoclastă a lui Ion Creangă (Ed. Măiastra, 2010) reia o mai veche preocupare și pasiune, interpretarea într-o nouă cheie a operei marelui humuleștean. Este vorba de ”un Creangă care se îndumnezeiește citind Evangheliile, și altul, îmboldit de necuratul, când le tălmăcește, când le predică”, adică de un autor subtil și corosiv pentru care ”lumea ecleziastică și lumea laică trăiesc într-o dulce devălmășie.”
     Prin dispariția profesorului și scriitorului ION PECIE, școala gorjeană și, deopotrivă, literatura română suferă o dureroasă pierdere.

prof. dr. Zenovie Cârlugea

preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Gorj

S-a stins profesorul Ion Pecie…

A evadat din prinsoarea visului său fără a reuşi să-l împlinească…

Profesorul de literatură Ion Pecie, un apropiat al cercetătorilor şi documentariştilor gorjeni, membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Gorj, s-a stins după o grea suferinţă.

„Un dascăl apreciat, o autoritate care s-a impus în colegiul unde a predat literatura română, multe generaţii de elevi îi datorează urmarea destinului lor cultural. Fără îndoială, Ion Pecie făcea cultură acolo unde programa şcolară de-abia mai reuşea să pătrundă, iar verva, inteligenţa, talentul şi erudiţia sa l-au impus în lumea literaturii, a criticii, acolo unde zeii se războiesc cu oamenii pentru a supravieţui. N-a scris atât cât ar fi putut să scrie. Dar a scris atât cât a trebuit pentru ca să-şi fi dat măsura propriei valori.”

† Dumnezeu să-l odihnească!

155 de ani de la naşterea istoricului Alexandru Ştefulescu

     Marele istoric al Gorjului, Alexandru Ştefulescu, de numele căruia se leagă înfiinţarea primului muzeu de istorie din Gorj, zeci de cărţi, sute de studii şi mii de articole despre trecutul şi istoria judeţului de pe Jiul de Sus, era bine cunoscut de contemporanii săi, cel puţin de gorjeni şi de oamenii de ştiinţă din ţară. Lucrările ce le-a semnat de-a lungul a peste un sfert de veac, celelalte activităţi desfăşurate pe tărâmul culturii şi învăţământului au contribuit la creşterea prestigiului său. Locuitorii acestui meleag au conştiinţa locului şi rolului său în viaţa ştiinţifică şi culturală a ţării şi îi omagiază cu diferite ocazii memoria. 

     Anul acesta, pe 24 martie, se împlinesc 155 de ani de la naşterea lui Alexandru Ştefulescu. Bun cunoscător al vieţii şi operei sale, istoricul Gheorghe Nichifor, autor al lucrării „Alexandru Ştefulescu – un destin în slujba istoriei”, apărută la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova, în anul 2007, remarca faptul că „istoriografia gorjeană a fost dominată de creaţia lui Alexandru Ştefulescu, cercetător prolific, a cărui operă, timp de peste un secol, nu a putut fi depăşită, nici măcar egalată. Spirit erudit, capabil de însemnate eforturi intelectuale, el se înscrie în contextul generaţiei sale, de propăşire şi progres cultural ale neamului românesc. Problematica abordată de scrierile sale exprimă realism şi supleţe ştiinţifică, precum şi dorinţa de a deschide drumuri noi în cercetarea istorică locală. Cu limitele inerente, pe care noi le-am marcat atunci când le-am sesizat, generate de epoca pe care o parcurge sau izvorâte din propria sa concepţie, lucrările lui Ştefulescu rămân bunuri spirituale ce reclamă studiu şi aprofundare.” 

Despre cartea închinată istoricului Gorjului şi personalitatea sa, prof. univ dr. Nicolae Edroiu, Membru Corespondent al Academiei Române, nota: „Cercetările privind istoria istoriografiei se găsesc de câteva decenii într-o benefică expansiune, ele fiind preocupate de înserierea principalelor rezultate şi deopotrivă de etapizarea evoluţiei acestora. Cu toate că debutul lor s-a produs de timpuriu – la începuturile timpurilor moderne – instituţionali-zarea ca atare a eforturilor de investigare în această direcţie s-a înfăptuit abia la Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 ţinut la Bucureşti, când s-a creat Comisia Internaţională de Istoria Istoriografiei, afiliată Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice (CISH). O revistă de specialitate publicată de atunci, facilitează schimbul de informaţie ştiinţifică, dezbaterile de teorie şi metodă în materie, atât de utile oricărei ştiinţe.

În învăţământul universitar de istorie disciplina ca atare îşi găsise loc ceva mai devreme în programele de învăţământ, fiindcă era aici nevoie de parcurgerea istoricului propriei ştiinţe.

În cultura română, în istoriografia de la noi – ca şi în alte spaţii europene – primele preocupări ştiinţifice în acest sens privesc cronistica medievală, de la Mihail Kogălniceanu încoace ele rămânând o temă constantă. Editarea de cronici şi apoi a scrierilor datorate istoricilor care au adus contribuţii notabile în evoluţia scrisului istoric românesc, în cazul acestora fiind vorba şi de reeditare, a fost de natură să lărgească informaţia asupra desfăşurărilor istoriografice din propriul perimetru.

Dar o istorie a istoriografiei, ca orice disciplină, nu se poate cantona doar la studiul „vârfurilor” ei, prin care, – evident – i s-a direcţionat evoluţia. Studiul preocupărilor istoriografice din arealul mai îndepărtat marilor centre ştiinţifice s-a regăsit integrat în eforturile de investigaţie cunoscute, el fiind de natură să „completeze” cercetările majore.

Aici integrăm şi recenta cercetare întreprinsă de profesorul dr. Gheorghe Nichifor asupra activităţii istoricului şi omului de cultură gorjean Alexandru Ştefulescu(1856-1910), prin care s-a ilustrat o epocă şi o direcţie istoriografică. Rezultat al unor cercetări mai îndelungate în timp ale autorului acestei cărţi, el vine să aducă o preţioasă informaţie şi restituire a eforturilor de istorie zonală şi locală dintr-un timp când istoriografia română îşi aşeza temeinic fundamentul cercetărilor sale.

În lucrare se găseşte mai întâi prezentat cadrul evolutiv al istoriografiei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi de la începutul celui următor, odată cu creionarea mişcării culturale din Gorj, în acelaşi răstimp istoric. În împrejurările ştiinţifice şi culturale de atunci s-a produs formarea intelectuală a viitorului cărturar.

Pagini consistente sunt rezervate apoi în lucrare, activităţii lui Alexandru Ştefulescu de animator al vieţii şcolare, ştiinţifice şi culturale gorjene. A fost un apreciat dascăl de istorie în şcolile gorjene, întemeietor de muzeu la Târgu Jiu, colaborator la reviste şi traducător de lucrări, prin care a propagat cunoştinţe ştiinţifice de trebuinţă în cel mai înalt grad atunci. La acestea s-a adăugat acţiunea cărturarului de sprijinire, cultivare şi păstrare a tradiţiilor culturale, a celor populare din Gorj, atât de pregnante aici. Totodată a militat pentru înnoirea satului gorjean, pentru ameliorarea vieţii locuitorilor din această regiune românească de veche organizare politică şi cultural-bisericească.

O secţiune aparte este dedicată, cum era şi firesc, ipostazei de istoric al lui Alexandru Ştefulescu. Faţetele acesteia se văd în acţiunile de documentare în spaţiul cultural-istoric al Gorjului, apoi în cele de arheologie şi la urmă de scriitor de texte istorice care i-au adus recunoaşteri îndreptăţite din partea marilor istorici ai vremii şi a instituţiilor academice şi culturale de la nivelul ţării, un meritat premiu al Academiei Române.

Autorul lucrării de faţă observă, cu justificat temei, că opera ştiinţifică a istoricului gorjan a continuat decenii de-a rândul să constituie un permanent izvor pentru istoricii locali şi zonali, concluziile sale servind deopotrivă istoriografiei româneşti. De aceea, Alexandru Ştefulescu s-a reflectat pregnant în memoria posterităţii, contemporanii noştri preţuindu-i astăzi mai mult ca oricând opera.

Avem acum, totodată, cea mai extinsă bibliografie a operei lăsate de istoricul gorjean, prin care el apare odată mai mult în adevărata lumină a întreprinderilor ştiinţifice şi culturale lăsate.

Cartea de faţă datorată doctorului în istorie Gheorghe Nichifor continuă într-un fel demersurile cultural-ştiinţifice ale înaintaşului evocat, dovedind încă odată perenitatea unei direcţii de cercetare istoriografică, înscriindu-se ea însăşi între rezultatele notabile ale ştiinţei istorice româneşti.” (prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, Membru corespondent al Academiei Române)

Alexandru Ştefulescu

Constantin şi Elena Ştefulescu, părinţii istoricului

Litua XIII, un fel de „Cartea cărţilor”

Recent, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” a scos de sub tipar revista „LITUA XIII –  studii şi cercetări”, 2011. Tematica acestor lucrări cuprinde cercetările arheologice din epoci diferite, desfăşurate pe teritoriul Olteniei: judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Dolj, iar articolele au un material ilustrativ cu valoare documentară.

Pagini din istoria Gorjului, în LituaRevista de specialitate cuprinde mai multe capitole: arheologie, istorie, etnografie şi folclor, conservare, geologie şi recenzii.
La capitolul Arheologie sunt cuprinse temele: Cătălin Nicolae Pătroi „Puncte de vedere privind elemente de tip Vinca, din cultura eneolitică Sălcuţa”, Cătălin Chitonu, Dumitru Hortopan, Gheorge Calotoiu „Unelte de piatră şlefuită din colecţiile muzeului „Alexandru Ştefulescu” Tg-Jiu, judeţul Gorj”, Gheorghe Calotoiu, Adina Gabriela Cotorogea „Cercetări arheologice în aşezarea din perioada bronzului târziu de la Pârâul Boia, comuna Jupâneşti, jud. Gorj”, Gheorghe Calotoiu „Consideraţii asupra spiritualităţii geto-dacilor reflectate în descoperirile arheologice de pe teritoriul actual al Gorjului”, Dumitru Hortopan „Recipiente de tip mortaria descoperite în Dacia meridională în sec.II-III p.Chr.,Carol Terteci, Ion Tuţulescu „Un fragment ceramic antropomorf descoperit la Stolniceni – Buridava romană, jud. Vâlcea” şi Dan Matei „Die romischen Kastelle aus Dakien nach dem aurelianischen Ruckzug und der Fall Răcari”.
 

Istorie
Capitolul Istorie prezintă studiile: „Presa românească şi modelarea opiniei publice în prima jumătate a sec. al XIX-lea” de Livian Rădoescu, „Regulamentul privind organizarea administrativă a Dobrogei” de Dumitru Valentin Pătraşcu, „Activitatea băncilor şi cooperativelor populare la nivelul comunei Băleşti” de Cornel Şomâcu, „Un medic gorjean susţinător al idealului naţional dr. Nicolae Hasnaş (1875-1966)” de Gheorghe Nichifor şi Dorina Nichifor, „Ansamblul arhitectural Gheorghe Tătărescu” de Gabriela Neta Popescu, „ Ofiţeri activi gorjeni” de Vasile Novac, „Atitudinea britanică referitoare la problema abdicării regelui Mihai” de Marian Alin Dudoi, „Anul 1944 în viziunea unor martori oculari din Basarabia” de Sofia Arsenii şi Eugenia Găţu, „Semantica gesticii şi a scenariului festiv legate de 23 August” de Adrian Gorun şi Gheorghe Gorun, „Continuitate şi discontinuitate în relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă, după ‚90” de Miruna Mădălina Trandafir „Muntenegru – istorie şi geopolitică” de Dumitru Valentin Pătraşcu şi Adina Gabriela Cotorogea.

Etnografie
Capitolul Etnografie şi folclor este reprezentat în revista „LITUA XIII” prin articolele: „Superstiţii din monografii gorjene” de Al. Doru Şerban, „Materiale şi tehnici de acoperire a construcţiilor populare din Vâlcea (sec. XIX – XX)” Ionuţ Dumitrescu „O privire generală asupra aspectului şi semnificaţiilor împrejmuirilor din zona Gorjului” de Albinel Victor Firescu, „Cetatea Bulzeşti. Geografie şi câteva elemente simbolice în „La lilieci” de Cornel Bălosu, „Filofteia Lăcătuşu, un cântec stins la 30 de ani”  de Dorin Brozbă, „Pictura murală de la mânăstirea Tismana” de Ion Popescu Brădiceni, „Rădăcinile artei lui Brâncuşi” de Ion Mocioi.

Alte teme
Capitolul Conservare cuprinde articolul lui Ion Catană referitor la „Colecţia de clişee pe sticlă Ion Popescu – Voiteşti”. Capitolul Geologie se compune din două studii „Vila Elena Luna Ion Popescu – Voiteşti comuna Bălăneşti jud. Gorj” şi „Gazella de 3 milioane de ani” semnate de Felicia Bantea. Capitolul Recenzii cuprinde: recenzia lui Dumitru Cătălin Rogojeanu, referitoare la cartea scrisă de Marc Bloch „Apologie pour la histoire ou metier de historien”  2 edition, Librărie Armand Colin, Paris, 1952, 112 p. Tehnoredactarea cărţii a fost făcută de Robert Adrian Catană de la Muzeul Judeţean Gorj. Revista „LITUA XIII”  din 2011 cuprinde planşe, desene, imagini referitoare la studiile prezentate. Articolele din anuarul Muzeului Judeţean Gorj „LITUA XIII” se adresează profesorilor, elevilor, studenţilor şi publicului larg interesat de arheologia şi istoria Gorjului, cât şi a istoriei naţionale.

DR. GHEORGHE CALOTOIU

(în Vertical, an VII, nr. 267, din 23-29 martie 2011)

Altfel despre istorie

RADIO TÂRGU-JIU

Emisiunea: ALTFEL  DESPRE  ISTORIE 

miercuri, 23 martie 2010, ora 14.00

Realizator:  prof. dr. GHEORGHE NICHIFOR

Tema emisiunii: Avram Iancu – povestea vulturului rănit

http://www.radiotargujiu.ro/

Dintre figurile ilustre ale romanilor implicati in Revolutia de la 1848 se detaseaza net personalitatea celui pe care motii din Apuseni l-au iubit si glorificat ca pe tanar zeu dacic, sacrificat pe altarul libertatii strabune. Mult, tare mult i-a iubit si Iancu pe motii sai. Pentru ei a luptat si a sangerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la portile inchise ale Vienei, pentru ei a murit trist si neimpacat de atata ura si nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astazi, mai mult decat oricand, sacrificiul si lupta sa nu trebuie date uitatarii!

In Memoriam Tudor Vladimirescu:

Memoria timpului a consemnat de-a lungul celor 190 de ani, din perspective diferite personalitatea lui Tudor Valdimirescu. Începând din această săptămână, vă propunem asemenea exemple, cu invitaţia de a contribui şi dumneavoastră la  această iniţiativă. Postăm astăzi un articol apărut în urmă cu 65 de ani într-o publicaţie din Târgu-Jiu:

(„Gorjanul”, an XXIII, nr. 41, din 26 octombrie 1946, p. 3)

Buletin de Perfecţionare şi Formare Continuă – Gorj

Activităţi metodico-ştiinţifice la disciplina istorie, anul şcolar 2010-2011

Anuarul Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani (1963/1964 – 2009/2010)

Recent, la Sibiu, a văzut lumina tiparului, Anuarul Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani (1963/1964 – 2009/2010), realizat de colegul nostru Gabriel Sarcină, profesor de istorie. Parcurgându-l am formulat o serie de reflecţii personale, ce se constituie şi în Cuvântul înainte, al respectivei lucrări.

Am pornit de la faptul că izvoarele istorice sunt elemente esenţiale în abordarea oricărui demers ştiinţific, aşa cum este şi cazul cărţii de faţă. Din ce în ce mai mult, a crescut numărul celor care se ocupă cu tenacitate de acest domeniu, scoţând la iveală documente, statistici, situaţii, etc., toate reprezentând posibilităţi reale de informare pentru cercetătorul prezent şi viitor.

Investigaţia istorică se găseşte de câteva decenii într-o benefică expansiune în ceea ce priveşte aplecarea către domeniul educaţiei, pornindu-se de la premisa că întodeauna şcoala a reprezentat una dintre cele mai însemnate instituţii ale statului. Ea a suportat pretutindeni, implicit la români, prefaceri semnificative, generate de schimbarea cadrului economic, social şi politic. O adevărată răsturnare se regăseşte la nivelul învăţământului nostru în 1948, când sovietizarea a propus un model de şcoală, străin de realităţile şi tradiţiile româneşti. Pe de altă parte, paralel cu o anume îndepărtare de valorile democratice, asistăm la o preocupare constantă pentru eliminarea analfabetismului şi pentru creşterea calităţii învăţământului din România.

În 1963, la Peştişani, în judeţul Gorj, s-au pus bazele unui liceu teoretic, devenit între timp Grup Şcolar Industrial Minier, instituţie care poartă cu mândrie numele lui Constantin Brâncuşi. S-a încumetat să scrie despre această prestigioasă unitate şcolară un tânăr profesor, absolvent în 2003 al Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu. Născut la Pocruia, sat component al localităţii vecine, Tismana, cercetătorul care se simte la el acasă, are în vedere, aşa cum singur mărturiseşte, să contribuie la „…ancorarea unităţii şcolare peştişănene în rândul liceelor cu tradiţie din judeţul Gorj care aveau deja publicate monografii, anuare sau albume ce marcau diverse aniversări”.

Cartea este alcătuită cu pertinenţă după toate rigorile unei lucrări ştiinţifice, pe trei capitole, anexe, lista abrevierilor şi bibliografie. Istoricul propriu-zis al şcolii este precedat de o sumară dar elocventă prezentare generală a localităţii Peştişani: toponimie, atestare documentară, izvoare istorice, evoluţie demografică, etc. Din investigaţiile autorului, reiese că bazele învăţământului din Peştişani s-au pus în mod cert în anul 1842.

Un adevărat documentar, capitolul al treilea conţine un număr important de izvoare contemporane, provenind din arhiva liceului, necomentate, invitând pe cei doritori de informaţii la un asemenea demers. De altfel, aceasta este menirea oricărui „Anuar şcolar…”, de a se constitui într-o sursă de investigare cât mai bogată.

Parcurgând, fie şi superficial datele, cititorul va regăsi nume de prestigiu ale învăţământului gorjean ce au „zăbovit” la catedra şcolii, mai mult sau mai puţin. Nu-i putem aminti aici, existând neîndoielnic riscul de a-i nedreptăţi pe unii dintre ei, care fără voia noastră ar putea fi omişi. O parte a acestor eminenţi dascăli a trecut în lumea umbrelor, amintirea lor rămânând şi datorită acestei lucrări.

Relevantă ni se pare statistica elevilor după domiciliul părinţilor (incompletă ce e drept datorită lipsei fondului documentar). Liceul din Peştişani era frecventat nu numai de elevi din localitate sau împrejurimi, ci şi din zone mai îndepărtate, din Târgu-Jiu sau din afara judeţului.

Privitor la mişcarea elevilor constatăm o remarcabilă stabilitate, demonstrându-se nivelul bun al şcolii şi preocuparea permanentă a corpului didactic pentru atragerea acestora. Afirmaţia poate fi întărită, luându-se în discuţie procentaje de promovabilitate, frecvenţa, statistica notelor la purtare. în ce priveşte acest din urmă indicator, s-ar putea vorbi chiar de o anume intransigenţă a profesorilor, fireşte înţeleasă în sens pozitiv.

Apariţia claselor de învăţământ profesional şi de şcoala de maiştri este un fenomen bine ilustrat documentar, evidenţiindu-se rolul important pe care comuna Peştişani îl are în viaţa economică şi socială a judeţului. Este încă un argument că dinamica evoluţiei şcolii, ne convinge pe deplin că Liceul Peştişani a fost şi este un reper în reţeaua învăţământului din mediul rural al judeţului Gorj.

Anexele, foarte interesante, cuprind numele directorilor ce s-au perindat la cârma şcolii, profesorii de renume, pe care autorul acestor rânduri i-a cunoscut personal, şefi de promoţie, comisiile metodice din ultimul an şcolar, colectivele de cadre didactice, personalul auxiliar, etc.

Profesorul Gabriel Sarcină, cu meşteşug în investigarea surselor şi în structurarea lucrului conceput a făcut, cu deplin temei, un început. Pledăm pentru extinderea cercetării, având convingerea   că   există   încă   numeroase   documente,   oameni depuşi în a-şi depăna amintirile (foşti elevi, profesori, părinţi, autorităţi locale trecute şi prezente), imagini, obiecte, etc., ce pot forma substanţa unei noi lucrări. Toate la un loc adunate: stematizate, interpretate, vor conduce la relevarea mai exactă, în lumina adevărului istoric, a rolului şi locului liceului din Peştişani, la propăşirea materială şi spirituală a meleagului unde s-a născut „Titanul din Hobiţa”.

prof. dr. Gheorghe Nichifor

Preşedinte S.Ş.I.R. Gorj