In Memoriam Tudor Vladimirescu:

Memoria timpului a consemnat de-a lungul celor 190 de ani, din perspective diferite personalitatea lui Tudor Valdimirescu. Începând din această săptămână, vă propunem asemenea exemple, cu invitaţia de a contribui şi dumneavoastră la  această iniţiativă. Postăm astăzi un articol apărut în urmă cu 65 de ani într-o publicaţie din Târgu-Jiu:

(„Gorjanul”, an XXIII, nr. 41, din 26 octombrie 1946, p. 3)

Buletin de Perfecţionare şi Formare Continuă – Gorj

Activităţi metodico-ştiinţifice la disciplina istorie, anul şcolar 2010-2011

Anuarul Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani (1963/1964 – 2009/2010)

Recent, la Sibiu, a văzut lumina tiparului, Anuarul Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani (1963/1964 – 2009/2010), realizat de colegul nostru Gabriel Sarcină, profesor de istorie. Parcurgându-l am formulat o serie de reflecţii personale, ce se constituie şi în Cuvântul înainte, al respectivei lucrări.

Am pornit de la faptul că izvoarele istorice sunt elemente esenţiale în abordarea oricărui demers ştiinţific, aşa cum este şi cazul cărţii de faţă. Din ce în ce mai mult, a crescut numărul celor care se ocupă cu tenacitate de acest domeniu, scoţând la iveală documente, statistici, situaţii, etc., toate reprezentând posibilităţi reale de informare pentru cercetătorul prezent şi viitor.

Investigaţia istorică se găseşte de câteva decenii într-o benefică expansiune în ceea ce priveşte aplecarea către domeniul educaţiei, pornindu-se de la premisa că întodeauna şcoala a reprezentat una dintre cele mai însemnate instituţii ale statului. Ea a suportat pretutindeni, implicit la români, prefaceri semnificative, generate de schimbarea cadrului economic, social şi politic. O adevărată răsturnare se regăseşte la nivelul învăţământului nostru în 1948, când sovietizarea a propus un model de şcoală, străin de realităţile şi tradiţiile româneşti. Pe de altă parte, paralel cu o anume îndepărtare de valorile democratice, asistăm la o preocupare constantă pentru eliminarea analfabetismului şi pentru creşterea calităţii învăţământului din România.

În 1963, la Peştişani, în judeţul Gorj, s-au pus bazele unui liceu teoretic, devenit între timp Grup Şcolar Industrial Minier, instituţie care poartă cu mândrie numele lui Constantin Brâncuşi. S-a încumetat să scrie despre această prestigioasă unitate şcolară un tânăr profesor, absolvent în 2003 al Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu. Născut la Pocruia, sat component al localităţii vecine, Tismana, cercetătorul care se simte la el acasă, are în vedere, aşa cum singur mărturiseşte, să contribuie la „…ancorarea unităţii şcolare peştişănene în rândul liceelor cu tradiţie din judeţul Gorj care aveau deja publicate monografii, anuare sau albume ce marcau diverse aniversări”.

Cartea este alcătuită cu pertinenţă după toate rigorile unei lucrări ştiinţifice, pe trei capitole, anexe, lista abrevierilor şi bibliografie. Istoricul propriu-zis al şcolii este precedat de o sumară dar elocventă prezentare generală a localităţii Peştişani: toponimie, atestare documentară, izvoare istorice, evoluţie demografică, etc. Din investigaţiile autorului, reiese că bazele învăţământului din Peştişani s-au pus în mod cert în anul 1842.

Un adevărat documentar, capitolul al treilea conţine un număr important de izvoare contemporane, provenind din arhiva liceului, necomentate, invitând pe cei doritori de informaţii la un asemenea demers. De altfel, aceasta este menirea oricărui „Anuar şcolar…”, de a se constitui într-o sursă de investigare cât mai bogată.

Parcurgând, fie şi superficial datele, cititorul va regăsi nume de prestigiu ale învăţământului gorjean ce au „zăbovit” la catedra şcolii, mai mult sau mai puţin. Nu-i putem aminti aici, existând neîndoielnic riscul de a-i nedreptăţi pe unii dintre ei, care fără voia noastră ar putea fi omişi. O parte a acestor eminenţi dascăli a trecut în lumea umbrelor, amintirea lor rămânând şi datorită acestei lucrări.

Relevantă ni se pare statistica elevilor după domiciliul părinţilor (incompletă ce e drept datorită lipsei fondului documentar). Liceul din Peştişani era frecventat nu numai de elevi din localitate sau împrejurimi, ci şi din zone mai îndepărtate, din Târgu-Jiu sau din afara judeţului.

Privitor la mişcarea elevilor constatăm o remarcabilă stabilitate, demonstrându-se nivelul bun al şcolii şi preocuparea permanentă a corpului didactic pentru atragerea acestora. Afirmaţia poate fi întărită, luându-se în discuţie procentaje de promovabilitate, frecvenţa, statistica notelor la purtare. în ce priveşte acest din urmă indicator, s-ar putea vorbi chiar de o anume intransigenţă a profesorilor, fireşte înţeleasă în sens pozitiv.

Apariţia claselor de învăţământ profesional şi de şcoala de maiştri este un fenomen bine ilustrat documentar, evidenţiindu-se rolul important pe care comuna Peştişani îl are în viaţa economică şi socială a judeţului. Este încă un argument că dinamica evoluţiei şcolii, ne convinge pe deplin că Liceul Peştişani a fost şi este un reper în reţeaua învăţământului din mediul rural al judeţului Gorj.

Anexele, foarte interesante, cuprind numele directorilor ce s-au perindat la cârma şcolii, profesorii de renume, pe care autorul acestor rânduri i-a cunoscut personal, şefi de promoţie, comisiile metodice din ultimul an şcolar, colectivele de cadre didactice, personalul auxiliar, etc.

Profesorul Gabriel Sarcină, cu meşteşug în investigarea surselor şi în structurarea lucrului conceput a făcut, cu deplin temei, un început. Pledăm pentru extinderea cercetării, având convingerea   că   există   încă   numeroase   documente,   oameni depuşi în a-şi depăna amintirile (foşti elevi, profesori, părinţi, autorităţi locale trecute şi prezente), imagini, obiecte, etc., ce pot forma substanţa unei noi lucrări. Toate la un loc adunate: stematizate, interpretate, vor conduce la relevarea mai exactă, în lumina adevărului istoric, a rolului şi locului liceului din Peştişani, la propăşirea materială şi spirituală a meleagului unde s-a născut „Titanul din Hobiţa”.

prof. dr. Gheorghe Nichifor

Preşedinte S.Ş.I.R. Gorj

Omagiu Profesorului Ioan Scurtu

Prin intermediul domnului Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei din Focşani, membru în Biroul Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, căruia îi mulţumim şi pe această cale, a sosit la sediul filialei noastre volumul omagial dedicat Profesorului Ioan Scurtu, ILUZII, TEAMĂ, TRĂDARE ŞI TERORISM INTERNAŢIONAL = 1940, vol. I-II, Casa Editorială Demiurg®, Iaşi, 2010.  

Ne face plăcere să-i informăm pe cititorii noştri, că în ziua de 27 noiembrie 2010, istoricii români l-au sărbătorit în capitala Unirii, pe cel care este preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi în acelaşi timp preşedintele Secţiei de istorie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Domnul Profesor, care a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, este cunoscut printr-o activitate ştiinţifică laborioasă, cuprinzând peste 100 de cărţi şi circa 220 de studii în reviste de specialitate, în judeţul nostru fiind prezent aproape anual.

Îi felicităm pe organizatorii manifestării, Muzeul Vrancei şi Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi îl asigurăm pe distinsul istoric de întreaga preţuire a tuturor iubitorilor muzei Clio de pe meleagul „Gorjului istoric şi pitoresc”!