Anul 1821 în Grecia

Revoluţionari greci, alături de care Tudor Vladimirescu a luptat împotriva otomanilor.

La începutul secolului XIX au început revolte de mare amploare printre popoarele creştine din Balcani. Imboldul a venit în parte de la Revoluţia Franceză, care trezise la mai toate popoarele setea de libertate şi adusese noţiunea de egalitate socială.

Importantă pentru urmările din ţările române a fost revolta grecilor, care începe în 1821 concomitent în Grecia propriu-zisă şi la noi, în Principate. De ce? Din cauza domnilor fanarioţi şi chiar a unor boieri români care au crezut că, aliindu-se cu grecii, vor ajunge să aibă mai multă libertate în Ţara Românească şi în Moldova.

Asistăm deci la o dublă acţiune împotriva turcilor: în Grecia propriu-zisă (condusă de un descendent din domnitori fanarioţi, Alexandru Mavrocordat, care a devenit celebru prin apărarea orăşelului Missolonghi) şi în ţările române (unde vine din Rusia alt fiu de domnitor fanariot, Alexandru Ipsilanti). Nu numai dintre boierii români sau înscris unii în această „Eterie” grecească, dar şi din popor sau dintre moşneni, cum a fost cazul lui Tudor Vladimirescu.

După pacea de la Bucureşti din 1812 — catastrofală pentru Principate —, începe agitaţia şi la noi şi printre greci, şi ne punem problema cum să scăpăm de dominaţia turcă. Tudor Vladimirescu este printre cei care visează la o luptă împotriva otomanilor, iar, atunci când izbucneşte revoluţia grecilor în 1821, se află alături de ei cu vreo opt mii de panduri, moşneni din Oltenia care, ca şi el, fie luptaseră alături de ruşi în război, fie se înrolaseră la noi în ţară. Pentru prima oară după mai multe generaţii, oamenii se înrolau ca să constituie o pază împotriva incursiunilor unui fioros aventurier bosniac ajuns paşă de Vidin, Pasvantoglu, care devastase în mai multe rânduri Oltenia şi chiar trecuse o dată Oltul, stârnind panică la Bucureşti. (De pe vremea lui a rămas expresia populară: „Ca pe vremea lui Pasvante”!)

După înfrângerea revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu, războiul va continua în Grecia continentală şi în Peloponez, unde orăşelul Missolonghi, apărat de Alexandru Mavrocordat, opusese o lungă rezistenţă turcilor. Acest război din Grecia, datorită prestigiului Greciei antice, s-a bucurat în ţările occidentale de un larg ecou şi de multă simpatie, atrăgând luptători voluntari din Franţa, Anglia, Germania — cel mai ilustru dintre ei fiind celebrul poet englez Lord Byron, care a şi murit de friguri la Missolonghi. Văzând că nu răzbesc singuri, turcii au chemat în ajutor pe noul bei al Egiptului, Mehemet Ali, de origine albaneză, care l-a trimis pe fiul său Ibrahim cu o flotă şi o întreagă armată. Atunci au intervenit, pentru prima oară împreună (suntem în 1827), Rusia, Anglia şi Franţa — iar flotele lor reunite au distrus, la Navarino, flota turco-egipteană. Intervenţia marilor puteri a constrâns pe turci, în 1830, să acorde independenţă Greciei, care în 1832 a devenit regat, cu un rege din familia regală bavareză.

Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri,

Edit. Humanitas, Bucureşti, 2008