Altfel despre istorie

BISERICA DIN VĂDENI. TRECUT ŞI PREZENT

Radio Târgu-Jiu. Emisiunea „Altfel despre istorie” 31 august 2011. partea 01

Radio Târgu-Jiu. Emisiunea „Altfel despre istorie” 31 august 2011. partea 02

Reclame

Arheologia gorjeană la vreme de bilanț

Săptămânala emisiune ”Cine a fost odată-n Gorj” prezentată de  GORJ TV prilejuiește telespectatorilor o întâlnire cu cercetătorul Gheorghe Calotoiu, cel care prezintă cele mai importante descoperiri arheologice din județul Gorj din ultimele decenii. Istoricul gorjean are în spate peste 35 de ani de muncă pe șantierele arheologice, timp în care a condus cercetări pe circa 90 de asemenea locații, toate în județul Gorj.

Telespectatorul va fi purtat cu ajutorul imaginilor filmate, al fotografiilor și al schemelor de specialist prin tot județul, de la Bumbești-Jiu la Telești-Drăgoești, Vârtopu-Ciuperceni, Polovragi, Vierșani-Jupânești, Țicleni, Socu-Bărbătești, Seaca-Logrești ș.a. Dr. Gheorghe Calotoiu, poate cel mai important arheolog gorjean aflat în activitate, are mai multe cărți dedicate acestor cercetări: «Mărturii arheologice în Gorj», « Prima epoca a fierului în nordul Olteniei», «Aşezări traco-geto-dacice în bazinul mijlociu al Jiului» ,« Necropole tumulare în Gorj: Vârtopu-Ciuperceni, Teleşti-Drăgoeşti»“ș.a. De asemenea, specialistul gorjean a publicat sute de articole în diverse reviste de specialitate dar și în ziare cu apariție cotidiană sau săptămânală.

 Prin munca arheologilor gorjeni și a cercetărilor lor sistematice s-a ajuns la descoperirea complexului de fortificații romane de la Bumbești Jiu, a castrelor cu val de pământ de la Cătunele, Pinoasa-Vârț, precum și a așezărilor civile romane de la Săcelu, Ciocadia, Tg-Jiu, Slobozia – Bârsești, care atestă o viață română intensă, fapt ce va duce la o simbioză daco-romană, etapă importantă în formarea poporului român. Despre ce înseamnă arheologia gorjeană la acest moment informații în emisiunea ”Cine a fost odată-n Gorj”.

Iubitorii muzei Clio au șansa să afle foarte multe informații importante despre descoperirile arheologice din județul Gorj luni, 29 august 2011, la ora 19.00.

Altfel despre istorie

23 august 1944 în Oltenia

Radio Târgu-Jiu. Emisiunea „Altfel despre istorie” (realizator prof. dr. Gheorghe Nichifor) 24 august 2011. partea 01

Radio Târgu-Jiu. Emisiunea „Altfel despre istorie” (realizator prof. dr. Gheorghe Nichifor) 24 august 2011. partea 02

Poveştile oraşului Târgu-Jiu

Poveştile oraşului Târgu JiuBiblioteca Judeţeană Gorj Christian Tell a iniţiat, de curând, proiectul „Poveştile oraşului” , cu sprijinul financiar al Fundaţiei IREX. Proiectul urmăreşte să păstreze memoria comunităţii din Târgu Jiu pe baza amintirilor spuse şi/sau scrise ale cetăţenilor municipiului.  În acest scop, a fost făcut un apel public, prin care târgujienii sunt invitaţi să participe:

Dragi târgujieni, vă invităm să ne spuneţi poveşti despre case, străzi, oameni şi locuri din oraşul nostru miercuri, 10 august 2011, între orele 9-11 pe strada Tudor Vladimirescu (zona pietonală). Echipa proiectului nostru va înregistra audio şi video poveştile dumneavoastră, pe care le veţi regăsi apoi pe blogul proiectului

 http://targujiupovestileorasului.blogspot.com


Prin acest proiect, va fi îmbogăţită istoria recentă a Târgu Jiului, prin istorie orală, un domeniu care deşi este important pentru istoria neamului nu este deloc bine reprezentat.

Cu muza Clio pe drumuri de istorie

CURSURILE ŞCOLII DE VARĂ – TIMIŞOARA 2011

La sfârşitul lunii iulie, s-a desfăşurat la Timişoara, sub genericul „Cultură şi civilizaţie în Banatul de câmpie”, Şcoala de Vară a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Filiala Gorj a S.Ş.I.R. a fost reprezentată de profesorii Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu.

În perioada 17-23 iulie 2011, Societatea de Ştiinţe Istorice din România a organizat Cursurile Şcolii de Vară ale profesorilor de istorie şi iubitorilor muzei Clio, din România, manifestare metodico-ştiinţifică găzduită de Filiala Timişoara, condusă de prof. dr. Mihai Pârvulescu, alături de prof. dr. Dumitru Tomoni, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţan Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Timişoara şi ECO – Şcoala nr. 16 „Take Ionescu”.

Programul cursurilor a fost unul variat, prin alternanţa simpozioanelor, meselor rotunde, dezbaterilor ştiinţifice şi metodice pe teme de istorie locală, românească sau universală, cu cea a excursiilor tematice şi aplicative la obiective istorice din municipiul Timişoara şi judeţul Timiş, finalizându-se cu o vizită de documentare, în Ungaria, la Szeged, important centru cultural şi universitar.

Din partea Filialei Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România au participat profesorii Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu, aceştia declarând la întoarcere că şi în acest an Cursurile de Vară ale S.Ş.I.R. au constituit un succes deplin la care au contribuit atât organizatorii, cât şi conducerea Societăţii.
Au susţinut comunicări: prof. univ. dr. Nichita Adăniloaie, prof. univ. dr. Bogdan Teodorescu, prof. univ. dr. Victor Neuman, prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, prof. univ. dr. Radu Păiuşan şi alţii; s-au desfăşurat sub genericul „Anul 1989 în Europa” o serie de activităţi la Memorialul Revoluţiei Timişoara (acesta cuprinde săli pentru expoziţii, documentare şi cercetare, bibliotecă, precum şi o capelă a „Eroilor „Revoluţiei”); au fost vizitate: Mănăstirea de la Radna, castelul regal de la Săvârşin, localităţile Făget şi Traian Vuia, Mănăstirea de la Româneşti, Muzeul de Artă Timişoara, precum şi centrul istoric şi cultural al Timişoarei cu cele mai importante monumente de artă dedicate evenimentelor din decembrie 1989.

La Szeged, oraşul de reşedinţă al comitatului Csongrád şi centrul regiunii Dél – Alföld din Ungaria, situat pe cursul râului Tisa, participanţii la Cursurile Şcolii de Vară s-au bucurat de aerul unui oraş în care istoria pulsează la fiecare pas. „Se spune că dacă astăzi oraşul Szeged are clădiri frumoase şi bulevarde largi, aceasta se datorează în principal inundaţiilor din 1879, care au distrus tot oraşul, motiv pentru care Împăratul Franz Joseph a vizitat oraşul şi a promis că „Szeged va fi mai frumos decât a fost”. El şi-a ţinut promisiunea, în următorii ani apărând un nou oraş modern dintre ruine.” – ne-a mărturisit prof. dr. Dorina Nichifor. La rândul său, Andrei Popete-Pătraşcu a fost impresionat de programul cultural variat oferit de oraşul Szeged: „Opera din Szeged, Compania de Balet, Orchestra Simfonică, teatre; „Collegium Artium” (o serie variată de lecturi pe diverse teme de artă, literatură şi muzică); în cursul verii, Teatrul în aer liber din faţa Bisericii Votive atrage aproximativ 4.000 de spectatori în fiecare noapte la spectacole de muzică şi operă; Muzeul de istorie Ferencz Móra (acesta atrage aproximativ 350.000 de vizitatori în fiecare an). Oraşul găzduieşte numeroase târguri pe parcursul anului: în Piaţa Dóm un târg de artă meşteşugărească ţinut de obicei înaintea Crăciunului, un târg general în Piaţa Széchényi, un festival al berii, un târg industrial, care adună sute de companii locale şi internaţionale.”

În ultima zi a Cursurilor, au fost acordate diplome tuturor profesorilor participanţi şi s-au înmânat Premiile Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, pe anul 2010. Filiala Gorj a primit cele mai multe premii, pentru lucrările: „Gorjul bancar” (autor ec. dr. Gheorghe Birău) şi „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului” (autori prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. dr. Dorina Nichifor şi prof. Andrei Popete-Pătraşcu) – Premiul „A.D. Xenopol”, precum şi pentru revista „Historia C.N.E.T.” – Premiul „Aurelian Iordănescu”.

prof. Cornel Şomîcu