Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj…

De curând la Editura Sitech din Craiova, sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, a văzut lumina tiparului o nouă carte semnată de istoricii Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu. În mai vechea formulă în care deja ne-au obişnuit, cei trei profesori de istorie abordează în această lucrare aspecte inedite ale vieţii cotidiene din Gorjul de altădată, din anii celui de-al doilea război mondial, din preajma şi după terminarea sa. Lucrarea, intitulată „Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj în mărturii ale vremii (1938-1947)” poartă recomandarea distinsului prof. univ dr. Ioan Scurtu, care în Cuvântul înainte notează: 

Existǎ multe puncte de vedere privind modul în care trebuie redatǎ istoria şi semnificaţia acesteia pentru contemporani. Unii susţin cǎ istoria este o „carte de învǎţǎturǎ”, alţii cǎ ea „nu ne învaţǎ nimic”. Unii cred  cǎ istoria este „obiectivǎ”, în timp ce alţii o considerǎ creaţia subiectivǎ a celui care o scrie.

Cel mai adesea, asemenea consideraţii sunt menite sǎ exprime o atitudine politicǎ, fǎrǎ ca preopinenţii sǎ o mǎrturiseascǎ deschis. Aceastǎ realitate s-a putut observa imediat dupǎ 1989, când unii au afirmat cǎ tot ce s-a scris pânǎ la acea datǎ în domeniul istoriei era fals, şi cǎ trebuie „sǎ o luǎm de la zero”. Ei susţineau, sus şi tare, cǎ adevǎratele cǎrţi de istorie nu au putut fi publicate, ele rǎmânând în sertarul autorilor, care nu au acceptat sǎ facǎ compromisuri cu puterea politicǎ.

Dar, dupǎ mai mult de douǎ decenii de la asemenea „verdicte”, o vizitǎ în librǎrii aratǎ limpede cǎ promotorii acestui punct de vedere  lipsesc aproape cu desǎvârşire, astfel cǎ pledoaria era menitǎ sǎ ascundǎ propria lor impotenţǎ intelectualǎ şi sǎ-i descurajeze pe cei care, într-un context politic dificil, s-au strǎduit sǎ scrie o istorie corectǎ, fǎrǎ compromisuri majore.

Este o realitate cǎ, la acest început de secol şi de mileniu, deşi tehnica a luat un avânt extraordinar, istoria a rǎmas pentru foarte mulţi români un domeniu de mare interes, dovadǎ fiind  sutele de cǎrţi care apar, an de an, în zecile de edituri de pe întreg cuprinsul ţǎrii.

Acest fapt se datoreşte  istoricilor care, în covârşitoarea lor majoritate, au depistat noi documente de arhivǎ, şi-au  extins aria tematicǎ, şi-au adaptat maniera de abordare, stilul şi limbajul noilor condiţii în care calculatorul şi internetul se aflǎ la îndemâna tuturor semenilor noştri.

În prezent, istoricii români – asemenea colegilor lor din statele dezvoltate ale lumii – promoveazǎ o viziune mai amplǎ asupra istoriei, în atenţia acestora intrând atât marile evenimente şi personalitǎţi, cât şi viaţa cotidianǎ, trǎirile oamenilor obişnuiţi, cu bucuriile şi necazurile lor.

Cert este cǎ istoria lumii a fost trasatǎ, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, de personalitǎţi, precum Alexandru cel Mare, Baiazid, Napoleon, Hitler, Stalin, Mao Zedong, Gorbaciov etc. Dupǎ cum, istoria românilor, şi în parte cea universalǎ, este marcatǎ de Burebista, Decebal, Mircea cel Bǎtrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Mihail Kogǎlniceanu, Ion C. Brǎtianu, Ion I.C. Brǎtianu, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu etc.

Dar nu mai puţin adevǎrat este cǎ asemenea personalitǎţi s-au impus pe scena istoriei ca urmare a capacitǎţii lor de a mobiliza şi conduce mase mari de oameni, de a le insufla dorinţa de acţiune şi de a accepta sǎ parcurgǎ pe jos sute şi mii de kilometri, de a înfrunta  foamea şi frigul, de a-şi da chiar viaţa pentru o idee şi pentru idolul lor.

Aceleaşi mase, în vremuri liniştite, parcǎ devin inerte, astfel cǎ trec anii şi deceniile fǎrǎ sǎ se ştie de existenţa lor. Aceasta nu înseamnǎ cǎ viaţa lor nu trebuie cunoscutǎ şi adusǎ la luminǎ dupǎ cercetǎri atente şi minuţioase. Este datoria istoricului sǎ analizeze şi sǎ prezinte atât momentele de mare tensiune, când se schimbǎ mersul istoriei, cât şi pe cele line, când pare cǎ timpul a rǎmas pe loc.

Animaţi de aceastǎ idee a istoriei totale, istoricii Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pǎtraşcu analizeazǎ, în cartea de faţǎ, viaţa cotidianǎ din Gorj în perioada cuprinsǎ între lovitura de stat de la 10 februarie 1938, prin care Carol al II-lea a instaurat regimul de autoritate monarhicǎ, şi 30 decembrie 1947,  când ultimul rege al României a fost nevoit sǎ semneze actul de abdicare. 

În acest interval, de numai 9 ani, istoria s-a rǎzbunat: nesocotirea de cǎtre Carol al II-lea a normelor constituţionale datând de peste şapte decenii (din 1866) şi acapararea unei puteri politice peste limitele normale, a fǎcut ca rǎspunderea pentru prǎbuşirea graniţelor în 1940 sǎ fie pusǎ de adversarii politici, dar şi de marea masǎ a populaţiei României pe seama monarhului. La 6 septembrie 1940 el a fost nevoit sǎ pǎrǎseascǎ tronul, dupǎ ce a încredinţat puterea generalului Ion Antonescu.

Succesorul sǎu nu a putut redresa situaţia instituţiei monarhice şi – într-un context istoric dificil, marcat de ocuparea ţǎrii de cǎtre armata sovieticǎ – a fost nevoit sǎ lase drumul liber pentru proclamarea Republicii.

În cartea de faţǎ, cititorii vor întâlni câteva personalitǎţi politice de marcǎ la nivel naţional (din rândul cǎrora se detaşeazǎ gorjeanul Gheorghe Tǎtǎrescu – preşedinte al Consiliului de Miniştri, ambasador, şef de partid, ministru de Externe al României), dar şi mulţi politicieni locali, precum şi  profesori, avocaţi, negustori, militari, funcţionari, elevi, lucrǎtori, ţǎrani, cerşetori, invalizi de rǎzboi etc. Adicǎ societatea realǎ, în toatǎ complexitatea ei.

Vor constata cǎ momentele de bucurie alterneazǎ cu cele de mare durere. Sunt descrise serbǎri şcolare, banchete date în cinstea unor oficialitǎţi venite în oraş sau a unor cǎrturari la zile aniversare, dar şi inundaţii, accidente, decese, slujbe de înmormântare etc.

În acei ani s-au înregistrat mari rǎsturnǎri de valori. Sunt prezentate numeroase cazuri concrete, când unii urcǎ pe scara ierarhicǎ, profesionalǎ sau politicǎ, în timp ce alţii decad sau chiar se prǎbuşesc. Cei mai mulţi români se adapteazǎ realitǎţilor mereu schimbǎtoare, rǎmânând, totuşi, ei înşişi.

În fond, aceasta este viaţa, aceasta  este lumea: cu foarte mulţi oameni obişnuiţi, cu unele personalitǎţi emblematice şi caractere puternice, dar şi cu nulitǎţi şi lichele.

Lucrarea redǎ existenţa realǎ a gorjenilor, cu luminile şi umbrele ei. Aşa trǎiau românii, din toate judeţele, şi pe un plan mai larg toţi cetǎţenii Europei, marcaţi în acei ani de cel mai pustiitor Rǎzboi din istoria omenirii. Multe din cele relatate în aceastǎ carte se regǎsesc şi în societatea româneascǎ de astǎzi, adeseori în forme mai acute. Evident, faptul cǎ şi în perioada 1938-1947 românii se confruntau cu lipsa de moralitate, delapidarea bunului public, nesocotirea valorilor reale,  sǎrǎcia extremǎ, dar acestea nu trebuie sǎ fie pentru contemporanii noştri o consolare şi nici sǎ genereze o atitudine fatalistǎ.

Sper ca lucrarea de faţǎ sǎ fie şi o „carte de învǎţǎturǎ”,  sǎ-i determine pe gorjeni – şi nu numai pe ei – sǎ nu mai accepte cocoţarea non-valorilor în posturi de conducere, ci sǎ-i tragǎ la „răspundere” pe cei care au distrus economia naţionalǎ, învǎţǎmântul şi sǎnǎtatea, afectând grav prin politica lor însǎşi fibra poporului român, au jefuit bunul public, urmǎrind numai propria lor înavuţire, cu preţul sǎrǎcirii milioanelor de români. Sǎ nu mai admitǎ imoralitatea, impostura şi demagogia.

Trebuie sǎ se reţinǎ faptul cǎ regimurile autoritare evocate în aceastǎ carte s-au instaurat şi au dǎinuit, în principal,  datoritǎ pasivitǎţii cetǎţenilor, care au abdicat de la propriile lor drepturi şi îndatoriri, lǎsând cale liberǎ unor indivizi avizi de putere, care au împins ţara spre dezastru.

Sǎ nu se uite cǎ, potrivit actualei Constituţii, „suverani-tatea naţionalǎ aparţine poporului român” şi cǎ „nici un grup şi nici o persoanǎ nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

 31 octombrie 2011

                                                             Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

Reclame

Lansare de carte

O nouă carte despre evenimentele din decembrie 1989,  care  nu dă verdicte, ci lasă cititorului dreptul la opinie.  

Biblioteca Judeţeană Christian Tell Gorj vă invită marţi, 29 noiembrie 2011, ora 12, în sala de lectură Mihai Eminescu, pentru a participa la prezentarea volumelor  SÂNGE ŞI CARNE DE OM. Decembrie 1989. Drama unui minister şi ACVARIUL GROAZEI. Sibiu, Decembrie 1989, al căror autor este domnul DORU VIOREL URSU.

„Doru Viorel Ursu se plasează sub semnul rigorii şi caută adevărul în 49 de dosare uitate în arhive. Documente autentice care nu lasă loc de interpretări. E unul dintre motivele pentru care autorul nu dă verdicte, ci, mai degrabă, sugerează, lăsându-i cititorului dreptul la opinie. Depinde însă de noi dacă, după 21 de ani, acceptăm să ne privim în oglinda crudă a istoriei pe care cartea ne-o aşează în faţă.” – Costin Diaconescu

Am primit de curând pe adresa Filialei Gorj a S.Ş.I.R. scrisoarea domnului conf. univ. dr. Lascu Stoica, preşedinte al Filialei Constanţa a S.Ş.I.R., în care sunt expuse punctele de vedere pe care domnia sa dorea să le prezinte în cadrul Conferinţei Naţionale de la Câmpina din data de 12 noiembrie 2011, privind Darea de Seamă a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

 Sunt enunţate de asemenea o serie de observaţiuni la îmbunătăţirea Statutului, motivele părăsirii lucrărilor Conferinţei Naţionale, precum şi aşteptările pe care domnul conf. univ. dr. Lascu Stoica, în calitate de preşedinte al Filialei Constanţa a S.Ş.I.R., alături de membrii acestei filiale, le exprimă faţă de noua conducere.

Întrucât în prezent se lucrează la o nouă formulă de prezentare a site-ului Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Gorj consideră oportună postarea scrisorii colegului nostru pe  blogul S.Ş.I.R. Gorj, asigurându-l totodată de întreaga apreciere faţă de activitatea pe care o desfăşoară.

prof. dr. GHEORGHE NICHIFOR

preşedinte S.Ş.I.R. GORJ

 

Stimate domnule coleg,

             Aşa cum mi-ai sugerat, pe când stăruiai în a mă convinge să rămân la desfăşurarea, în continuare, a lucrărilor Conferinţei Naţionale a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – sâmbătă, 12 noiembrie a.c. –, îţi postez, sintetic, cele câteva chestiuni ce eram mandatat, de către colegii mei, a le ridica în cadrul acesteia. Am tot amânat, vroind a vedea pe site-ul Societăţii vreun comunicat din care să rezulte desfăşurarea lucrărilor Conferinţei, respectiv componenţa noii conduceri a Societăţii noastre.

            Întrucât până astăzi dimineaţă – la un răstimp de o săptămână – nu am observat ceva în sensul acesta, îţi trimit, din consideraţie/şi pentru lămurirea mai aplicată a ta, şi a altor colegi, cele de mai jos.

            Las la aprecierea voastră – aşa cum am convenit – oportunitatea inserării rândurilor respective în site-ul Filialei Gorj – pe care cu atâta onoare, profesionalism şi devoţiune o reprezinţi.

 

1. Câteva dintre chestiunile intenţionate a fi ridicate la discuţiile privind Darea de Seamă

            1.a. Aprecierea activităţii domnului profesor Ioan Scurtu, în calitate de preşedinte. Transmiterea, de către Conferinţă, unui mesaj afectiv-colegial.

            1.b. Aprecierea documentului expus de către domnul secretar general – în general, la obiect şi lămuritor; fapt pozitiv în relevarea a ceea ce constituie bunuri câştigate pentru Societate.

            1.c. De rectificat o eroare de informaţie: la Constanţa, nu există – precum la Craiova, cele două filiale menţionate în problema respectivă –, la nivelul manifestărilor ce au avut loc sub egida Filialei, preocupări privind organizarea de simpozioane tematice privind „istoria mentalităţilor”; o fi fost vreo manifestare izolată, de care conducerea Filialei nu are cunoştinţă. În schimb, dacă tot trebuia menţionat ceva, sub aspect pozitiv, referitor la Constanţa, s-ar fi putut aminti un fapt comun – regăsibil pe Internet, via ziare, şi comunicat, anual, conducerii Societăţii: desfăşurarea, începând din 2001 – sub egida Filialei – a Simpozionului „Iorghiana”. Ediţia a XI-a a avut loc, la 5 iunie a.c., la Năvodari.

            1.d. Reiterarea şi dimensionarea importanţei din Darea de Seamă referitoare la rolul „liderilor locali”. Cu exemple. În fapt, Societatea trăieşte, se afirmă şi este viabilă doar prin activităţile organizate la nivelul şi în numele filialelor. Iar acestea se afirmă prin oameni, nu sunt ceva abstract.

            1.e. Combaterea, mai pe larg şi cu posibile argumente, a prejudecăţii (am mai făcut-o şi cu alte prilejuri) privitoare la relaţia cotizaţie-venituri-calitatea de membru al Societăţii (nu cotizaţia constituie mijlocul ridicării veniturilor, şi nici ea nu trebuie să devină un barometru al existenţei şi activităţii acesteia). O prejudecată anchilozantă pentru dinamica, imaginea şi credibilitatea Societăţii. (Aspect ridicat, foarte oportun, la luări de cuvânt, şi de către profesorul Andreescu.) Chiar acum este postat, în continuare, pe saitul Societăţii un tabel, reprezentând una dintre filiale, cu un total, lămuritor – dar jenant pentru imaginea Societăţii – de „membri”; este mai onorabil, în opinia mea, a nu subzista deloc o filială, decât una cu doar câţiva „membri”. Totuşi, pentru a fi în acord cu prevederile, seci, statutare, până la finele anului vor fi expediate şi de către Filiala Constanţa sumele respective – pentru anii 2010, 2011 şi 2012 –, dar nu mai mult decât norma minimă de reprezentare a unui delegat la prezenta Conferinţă. În fapt, multor filiale le este mai convenabil plata acestor cotizaţii – în detrimentul altor lucruri, de substanţă, inclusiv materială (de exemplu: posibila atragere de sponsori, respectiv, de organizare a unor manifestări – ceva mai costisitoare decât imperioasa cotizaţie, hulită de potenţialii membri, profesorii –, de genul Cursurilor de Vară).

            1.f. Punctarea, ca un neajuns cronic în activitatea Societăţii – mai ales la nivelul conducerii –, a unui fapt (a fost evidenţiat şi în scris, în cuprinsul unui material istoriografic, apărut în 2010), cu ilustrarea posibilelor cauze: scăderea numărului filialelor, dislocarea, aproape completă, a unor întregi regiuni şi zone istorice.

            1.g. Chestiunea raporturilor instituţionale: a) cu asociaţii naţionale similare. Principialitate, fermitate, dar şi înţelegere a realităţilor; principali subiecţi-ţintă – aceiaşi, pe fond: profesorii de Istorie; b) cu ministerul de specialitate. Perseverenţă şi persuasiune; un simptom: lipsa unui reprezentant de la lucrările de faţă.

            1.h. Reitararea propunerii – în acest cadru colegial-instituţional –, făcute în numele Filialei Constanţa la manifestarea Iorghiana 140 (şi ulterior, la Focşani), ca ziua ivirii pe lume a lui N. Iorga – 5 iunie – să fie adoptată de forurile decizionale (Parlamentul), drept Ziua Istoriografiei Române. (Şi, eventual, să fi fost asumată, inclusiv după dezbateri şi nuanţări – de pildă, Ziua Istoricului din România – de prezentul for.)

2. Câteva aşteptări din partea noii conduceri

            2.a. Pentru a avea realmente o activitate viabilă, din perspectiva nu doar a supravieţuirii Societăţii, ci şi a impunerii ei în conştiinţa societăţii româneşti şi a reţelelor de specialitate internaţionale – în primul rând, a profesorilor de Istorie, a altor slujitori ai lui Clio (cercetători, muzeografi, arhivişti, militari, inclusiv persoane ieşite din câmpul activ al muncii) –, este necesară întreprinderea demersurilor pentru recunoaşterea statutului de organizaţie de utilitate publică (cu toate consecinţele, pozitive, aferente).

            2.b. „Recuperarea”, neîntârziată, a colegilor şi iubitorilor muzei Clio din restul ţării, a judeţelor – altele decât cele prezente la actuala Conferinţă. Prin mijloace şi metode adecvate, în care legăturile personale ale noii conduceri, „munca de la om la om”, spiritul de colegialitate şi egalitate sunt fundamentale.

            2.c. O viziune şi o atitudine pragmatică în menţionata chestiune de la 1.e.

            2.d. Impunerea unei viziuni de atragere, prin modalităţi colegiale, în cadrul filialelor, a participării tinerilor la acţiuni desfăşurate în/şi sub egida Societăţii.

            2.e. O relaţie mai comprehensivă, şi mai afectiv-colegială, cu preşedinţii filialelor – şi nu doar strict comunicativ-tehnică prin intermediul unor circulări postate de persoana, desemnată de/din conducere, cu atribuţiuni la fel de tehnice. În relaţiile cu conducerea Societăţii, preşedinţii – respectiv, în situaţii punctuale, vicepreşedinţii – sunt, cum se ştie, cei care reprezintă Filiala. (Chiar în situaţiunea în care, în organele de conducere şi de reprezentare naţională sunt cooptaţi membri ai filialelor, alţii decât preşedintele respectiv.)

            2.f. Membrii conducerii executive a Societăţii să se prezinte, în scopul creşterii vizibilităţii acesteia, în diverse manifestări publice, ori media – fireşte în situaţiile punctuale reclamate ca atare –, cu calităţile respective (preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi etc.), nu doar cu indicare gradului profesional şi a locului de muncă (universitate, liceu, altă instituţie de învăţământ sau cultural-ştiinţifică).

 3. Câteva dintre observaţiunile la îmbunătăţirea Statutului.

            3.a. Mărirea, în scopul lărgirii reprezentativităţii – a numărului de vicepreşedinţi, la nivel central, de până la 6-7-8; cu locuri, rămase libere la actuala Conferinţă, rezervate unor personalităţi/reprezentanţi/centre istorice (Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea/Timişoara, cu implicări directe şi asumate explicit; inclusiv a unor potenţiali vicepreşedinţi – cetăţeni români de origine etnică alta decât cea română); şi a numărului de prim-vicepreşedinţi (2, poate 3) – dintre care unul obligatoriu a nu fi din Capitală (propunerea mea ar fi fost, în acest stadiu: profesorul universitar Sorin Liviu Damean.)

            3.b. Mărirea numărului de vicepreşedinţi – din aceleaşi raţiuni pragmatice şi de reprezentativitate subînţelese – la nivelul filialelor, de până la 2-3 (poate chiar şi 4). (Membrii Societăţii nu provin – sau n-ar trebui să fie aşa – doar din rândul profesorilor de Istorie; vezi 2.a.)

            3.c. Nuanţarea statutară (respectiv, art. 9.d) în menţionata chestiune de la 1.e.

            3.d. Benefică şi plină de civilitate propunerea privind conferirea/recunoaşterea calităţii de preşedinte de onoare a foştilor preşedinţi. (Nu este, însă, uzual, ca şi foştii prim-vicepreşedinţi să fie onoraţi cu aceeaşi calitate. Se confundă planurile şi se pot developa vanităţi.)

4. Motivarea părăsirii lucrărilor Conferinţei

            A fost explicat membrilor Prezidului, precum şi altor colegi.

            Nu a fost, se înţelege, nimic personal.

            Ci, doar, o chestiune de procedură şi, mai ales, de principiu. O conferinţă organizată, la nivel naţional, şi o dată la patru ani, se impune a fi mai atent şi mai consensual-colegial organizată – inclusiv din perspectiva dimensionării temporale; nu este un consiliul naţional, cu desfăşurare anuală. Ca reprezentant al unei filiale care, prin activitate şi membri, prin vizibilitate mediatică şi luări de atitudini, se situează – apreciază membrii Biroului Filialei Constanţa – în prima jumătate dintr-o posibilă ierarhizare (din totalul de aproape 20 filiale judeţene) în cadrul Societăţii, am socotit că o călătorie cu finalitate turistică în frumosul şi atât de ospitalierul municipiu Câmpina – şi unde gazdele, destoinici colegi ai noştri, s-au întrecut pe ele însele în a ne oferi un ambiental atât de propice – nu cadra cu scopul programatic al deplasării.

            Cu proxima ocazie, vor fi încunoştinţaţi de situaţie şi membrii Biroului, alţi membri ai Filialei tomitane. Rămâne ca ei să decidă întrucât a fost de corectă şi oportună atitudinea reprezentantului lor la Conferinţa Naţională a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (Câmpina, 12 noiembrie 2011).

Cu toate preţuirea şi colegialitatea, cu gratitudine,

 conf. univ. dr. Stoica Lascu,

preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

Constanţa, duminică, 20 noiembrie 2011.

Conferinţa Naţională S.Ş.I.R. Câmpina 2011

În data de 12 noiembrie 2011 s-a desfăşurat la Câmpina, în judeţul Prahova, lucrările Conferinţei Naţionale a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

Programul celor 46 de delegaţi prezenţi la Conferinţă, din partea filialelor S.Ş.I.R. a cuprins: prezentarea Dării de seamă a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, de către Secretarul General, prof. dr. Bogdan Teodorescu, a Raportului Comisiei de cenzori (prof. Monica Taşcă, Filiala Braşov), discuţii şi aprobarea dărilor de seamă, a raportului Comisiei de cenzori şi a modificărilor la statutul S.Ş.I.R., alegeri prin vot secret pentru funcţiile de Preşedinte, Prim-vicepreşedinte, Secretar General, Vicepreşedinţi şi Biroul Executiv, alegeri prin vot deschis pentru Consiliul Naţional, lansarea Anuarului Filialei Câmpina –  2011 şi sesiunea de comunicări a membrilor filialei – Casa Parohială de la Sfântul Nicolae, Slobozia-Câmpina. 

Lucrările s-au desfăşurat în prezenţa membrilor Biroului Executiv ales în 2007 în cadrul Conferinţei Naţionale de la Târgu-Jiu şi a preşedintelui de onoare, distinsul istoric Nichita Adăniloaie,  în deschidere Secretarul General al S.Ş.I.R., prof. dr. Bogdan Teodorescu, citind scrisoarea Domnului Profesor Ioan Scurtu, Preşedintele S.Ş.I.R. Domnia sa şi-a exprimat regretul de a nu participa în cadrul Conferinţei, fiind prezent la o reuniunea profesional-ştiinţifică în China a Societăţii Oamenilor de Ştiinţă. 

După prezentarea Dării de Seamă a S.Ş.I.R. şi a Raportului Comisiei de Cenzori, s-au discutat modificările Statutului Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi s-a ales prin vot noua componenţă a Biroului Executiv şi a Consiliului Naţional. În urma candidaturilor şi a propunerilor, cei 46 de delegaţi ai filialelor S.Ş.I.R. din ţară au ales prin vot secret noul Preşedinte al Societăţii, în persoana domnului prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Prim-vicepreşedinte: prof. univ. dr. Alexandru Barnea, Secretar General: prof. dr. Bogdan Teodorescu, Vicepreşedinţi: prof. dr. Gheorghe Nichifor (preşedinte Filiala Gorj), prof. univ. dr. Sorin Damean (preşedinte Filiala Dolj), prof. dr. Mihai Cotenescu (preşedinte Filiala Călăraşi) şi prof. univ. dr. Ştefan Păun (Univ. „Hyperion”, Bucureşti), precum şi membrii Biroului Executiv: prof. dr. Gheorghe Râncu (preşedinte Filiala Câmpina), prof. dr. Paul Dominte (Filiala Constanţa), prof. dr. Iulia Bulacu (Filiala Bucureşti), prof.  Andrei Popete-Pătraşcu (Filiala Gorj), gen. (r.) Constantin Olteanu (Filiala Bucureşti-Militari) şi prof. dr. Horia Bozdoghină (preşedinte Filiala Sibiu). În funcţia de secretar trezorier a fost realeasă doamna prof. dr. Angela Bălan (Filiala Bucureşti), iar în cadrul Comisiei de Cenzori: preşedinte – prof. Monica Taşcă (preşedinte Filiala Braşov), membrii – Mariana Sechereş (Filiala Braşov) şi Ana Manea (Filiala Prahova). 

Preşedintele S.Ş.I.R. - prof. univ. dr. Bogdan Murgescu

Preşedintele S.Ş.I.R. - prof. univ. dr. Bogdan Murgescu

Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România a avut invitaţi la lucrările Conferinţei Naţionale a S.Ş.I.R., trei delegaţi: prof. dr. Gheorghe Nichifor (preşedintele filialei), prof. Andrei Popete-Pătraşcu (secretar trezorier) şi prof. George Alexandrescu.