Semnal: Cimitirul Eroilor de la Târgu-Jiu

Alături de soldaţii români în Cimitirul Eroilor de la Târgu-Jiu odihnesc soldaţi ruşi şi germani. În urmă cu aproape 10 ani, aici se aflau peste 1.000 de morminte şi cruci. Astăzi aproape 900 dintre acestea au dispărut! Cine sunt vinovaţii? 

Reclame

Soarta românilor de pe Valea Timocului în dezbatere la GORJ TV

Telespectatorii GORJ TV sunt invitaţi la începutul acestei săptămâni în cadrul emisiunii “Cine a fost odată-n Gorj” la o dezbatere despre soarta românilor de pe Valea Timocului din Serbia, o problemă care la începutul anului a dus la un conflict diplomatic între Serbia şi România. Prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, s-a aflat printre ambasadorii Gorjului, alături de reprezentanţii Şcolii Populare de Artă, care au vizitat recent această regiune.

Timocul sau Valea Timocului este o regiune situată în nordul Peninsulei Balcanice (în estul Serbiei şi nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc şi în zonele muntoase  adiacente acesteia. Este formată din judeţele sârbeşti Branicevo, Morava de Est, Bor şi Zaiecar, precum şi regiunea bulgară Vidin. Din câte se pare, soarta românilor din Bulgaria este una mult mai bună în privinţa eforturilor de păstrare a originii etnice.

Mulţi dintre noi au aflat abia acum câteva luni de la autorităţi că Serbia îi discriminează pe românii de pe teritoriul său, motiv pentru care România i-a blocat temporar accesul în UE. Iată un motiv suficient să aflăm mai multe informaţii de la istoricul Gheorghe Nichifor, cel care s-a aflat recent în această regiune. Impresiile istoricului sunt unele optimiste deşi, principala problemă a românilor de pe Valea Timocului este că deşi vorbesc limba română, cunosc doar alfabetul chirilic, publicaţiile româneşti fiind astfel inaccesibile.

Situaţia românilor de pe Valea Timocului este una foarte grea deoarece autorităţile sârbe au încurajat apariţia unei minorităţi “vlahe”, etnicii români fiind astfel împărţiţi în români şi vlahi. Autorităţile române nu recunosc decât o comunitate etnică în Serbia de răsărit, din Valea Timocului, lucru atestat de istorie şi tradiţii. Deşi se aplică rigorile Uniunii Europene iar minoritatea românească a fost recunoscută în 2007, românii din zonă nu se pot bucura decât în mică măsură de educaţia în limba română iar mijloacele de informare în limba română sunt insuficiente şi nu îşi ating scopul anunţat. Există probleme chiar şi pe tărâm religios, în sensul că în parohiile din Serbia de răsărit nu este recunoscută jurisdicţia episcopiei române  din Serbia. Alte amănunte, luni seara  pe  Gorj Tv.

prof. Cornel Şomâcu

Pelerinaj de suflet românesc: Poiana lui Mihai Viteazul – Schela 2012

 

În acest an, la Poiana lui Mihai Viteazul din Schela Gorjului, un loc cu totul aparte, discret dar plin de istorie, spiritualitate şi înţelesuri profunde  pentru cei ce au urechi de auzit, ochi cu putere de contemplare şi, mai ales, inimă care să simtă, s-au aniversat 80 de ani de la ridicarea monumentului închinat marelui voievod român. În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a multor iubitori de istorie, muzică folk şi poezie, manifestarea devenită deja tradiţională s-a bucurat în acest an de un interes aparte din partea gorjenilor.

Situată la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, „Poiana lui Mihai” este cunoscută ca locul în care s-a oprit Mihai Viteazul în toamna anului 1600 pentru ultima dată înainte de a trece în Transilvania şi apoi a merge la Viena. Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul. Gheorghe Schileru, unul dintre fraţii celebrului om politic gorjean Dincă Schileru, relatând legenda „Poienii lui Mihai”, descria în urmă cu aproape un veac un pariu făcut de voievodul Unirii, constând într-o întrecere derulată după principiul „cine ajunge primul în poiană, să-i taie capul celuilalt”. A  ajuns la destinaţie Mihai, care şi-a ucis partenerul, sacrificându-şi însă calul, mort de oboseală. „Acolo –spune legenda – a fost şi o cruce de piatră. Acum nu mai este decât o movilă de pământ pe care a fost crucea.” Astăzi „Poiana lui Mihai”, cu monumentul ridicat în anul 1932, este un loc de suflet şi pelerinaj al gorjenilor şi românilor de pretutindeni.

Ca o destăinuire de suflet, la poalele Pasului Vulcan (comuna Schela), la întoarcerea de la manifestare închinată marelui voievod Mihai Viteazul, alături de bunul nostru prieten prof. Ion Iştfan, Inspector şcolar general al I.S.J. Gorj, aveam să vizităm o frumoasă bisericuţă de lemn, o fărâmă din spiritualitatea acestor locuri aparte, dar şi cimitirul din jurul acesteia, loc de veşnicie pentru Schileri sau poate pentru legendarii hărăboreni. Despre istoria acestor meleaguri, despre neamul Schilerilor, vorbesc şi astăzi crucile vechi de sute de ani care odihnesc la căpătâiul părinţilor şi fraţilor lui Dincă Schileru. Astăzi, lor ca şi multor alte legende vii ale acestor meleaguri, făuritori de istorie, se cuvine să le purtăm omagiul potrivit. (prof. dr. Gheorghe Nichifor, prof. Andrei Popete-Pătraşcu)

prof. dr. Gheorghe Nichifor / Poiana lui Mihai Viteazul – Schela 2012

prof. dr. Bogdan Teodorescu: Obiectivitatea istoricului depinde în mod esenţial de buna sa credinţă

De curând, în cadrul Cursurilor de vară organizate de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, distinsul istoric Bogdan Teodorescu, secretar general al S.Ş.I.R., ne-a răspuns cu amabilitate la câteva întrebări care preocupă astăzi istorici, profesori, dar credem noi şi alţi iubitori ai muzei Clio.

prof. Andrei Popete-Pătraşcu: Domnule profesor, sunteţi în prezent unul dintre istoricii a căror activitate şi experienţă constituie un model pentru noile generaţii de istorici. Ce este istoria şi cum vedeţi  astăzi această ştiinţă preocupată obiectiv de studierea trecutului.

prof. dr. Bogdan Teodorescu: Pentru început ar fi de spus faptul că istoria este o preocupare a geniului uman la care nu vom renunţa niciodată. Ar trebui să înţelegem însă un lucru esenţial: Istoria se construieşte pe surse, iar în multe împrejurări, mai cu seamă pentru istoria ultimilor 200 de ani, cu atât mai mult istoria timpului pe care îl trăim, cantitatea şi calitatea acestor surse este atât de mare încât este imposibil ca această ştiinţă să le reflecte pe toate! Istoria este înainte de orice altceva o selecţie de surse şi din acest punct de vedere selecţia acestora caracterizează în primul rând calitatea demersului istoric. Această selecţie a surselor este însă doar o primă parte a procesului istoriografic, pe care se aşează reconstituirea pe care istoria o propune. Astfel de reconstituiri pot să fie de foarte multe ori subiective, în sensul că pornind de la acelaşi material documentar putem avea reconstituiri foarte diferite. Ce vreau să spun cu aceasta? Obiectivitatea istoricului depinde în mod esenţial de buna sa credinţă, pentru că istoria, aşa cum cred unii, nu există de fapt în realitatea. Istoria este un produs al geniului uman şi acest produs suferă în mod fatal de o anumită relativitate.

Din păcate foarte mulţi, chiar istorici de bună calitate, înţeleg prin scrierea istoriei adunarea laolaltă a unui număr foarte mare de fişe cu câteva concluzii la final. Istoria este însă mult mai mult decât un simplu inventar de surse, istoria este o sinteză, deci ceea ce contează în scrierea adevărată a istoriei şi din acest punct de vedere numărul marilor istorici este relativ restrâns, consistă tocmai în capacitatea celui care şi-a asumat această misiune de a topi într-o sinteză expresivă şi semnificativă deopotrivă toate aceste surse. Astfel, calitatea unei opere istorice este de regulă definită de punctul de vedere al istoricului exprimat prin această reconstituire, relativ la sursele pe care le-a folosit.

Eu cred că istoria ca ştiinţă are un mare viitor, că tot ceea ce facem este istorie şi că lumea va continua în mod incontestabil să facă şi să scrie istorie încă multe milenii de acum încolo.

prof. Andrei Popete-Pătraşcu: La sfârşitul anilor ‛90 istoria intra în mijlocul unui scandal de proporţii, cel al manualelor alternative Este acesta motivul regresului istoriei ca disciplină în cadrul planului de învăţământ? Care este locul pe care aceasta îl ocupă astăzi?

prof. dr. Bogdan Teodorescu: În ceea ce priveşte disciplina istorie, trebuie să precizăm că din nefericire pentru cei care o practică lucrurile au mers în ultimii 20 de ani dinspre bine înspre rău. În anii de început ai perioadei post comuniste, reuşisem la un momendat printr-un efort colectiv remarcabil, să stabilizăm această disciplină la un număr egal de ore în toate clasele şcolii gimnaziale şi liceale şi la programe care, desigur perfectibile în timp, reflectau în mod corespunzător atât istoria naţională cât şi istoria universală. La sfârşitul anilor ‛90 istoria a intrat însă în mijlocul unui scandal în bună măsură produs deliberat: scandalul manualelor alternative, scandal în cursul căruia istoria a fost pusă sub un mare semn de întrebare şi a apărut ideea potrivit căreia există mai multe istorii, iar între aceste istorii una singură este cu adevărat adevărată, iar celelalte sunt false.

Este o foarte mare greşeală să considerăm lucrurile din această perspectivă, istoria fiind o lucrare individuală, un teritoriu al dezbaterii şi discuţiei, un spaţiu în care ceea ce contează în mod esenţial este modul în care sunt receptate în urma unei dezbateri marile probleme ale trecutului şi prezentului şi nu ideea că noi am putea prelua din trecut o istorie gata făcută, pe care am fi tentaţi să o reproducem la infinit. Aş vrea să adaug că fiecare epocă îşi construieşte imaginea sa despre trecut şi că în această calitate, a vorbi despre istorii adevărate şi despre istorii mincinoase este o falsă problemă.

După 1999, istoria s-a despărţit de cronologie şi de factologie şi s-a apropiat mai mult de istoria tematică. Programele realizate atunci, nu pot să spun cât de bune sau cât de rele, întrucât şi în ceea ce mă priveşte am avut o contribuţie de colaborare la realizarea lor, au preluat în general modele din afară, pe care s-au străduit să le ducă la capăt cu mai multă sau mai puţină abilitate, în manuale destul de diverse unele faţă de celelalte. Cert este însă faptul că procesul de elaborare a unor programe şi implicit a unor noi manuale de istorie nefiind susţinut corespunzător de o activitate  de formare a celor care urmau să şi le însuşească a avut drept consecinţă o anume despărţire a elevilor de istorie şi în general de o marginalizare pronunţată  a acesteia.

Ne aflăm în faza în care aşteptăm însă un nou cadru referenţial, deci un nou plan de învăţământ şi noi programe şcolare cu speranţa că acestea vor fi realizate nu din cabinete care oricât de sus ar fi aşezate nu pot în niciun caz să suplinească dezbaterea celor direct interesaţi. Credem în continuare că istoria va ieşi din impasul relativ în care se află. Cronologică, factologică sau tematică istoria va răspunde înainte de orice altceva nevoilor de formare ale tinerelor generaţii într-o societate în plină mişcare în care, este adevărat ceea ce contează este prezentul şi viitorul, dar în care dinspre trecut pot veni spre noi lecţii semnificative pe care ideal ar fi să nu le uităm.

prof. Andrei Popete-Pătraşcu: Dacă ar fi să faceţi o recomandare de suflet tinerilor profesori de istorie, care ar fi aceasta? 

prof. dr. Bogdan Teodorescu: Recomandarea mea ar fi ca aceştia să nu se apuce de istorie şi mai cu seamă să nu intre în învăţământ decât dacă vor trăi sub semnul unei pasiuni devoratoare pentru această disciplină. Această profesiune necesită nu doar foarte multă învăţătură, de regulă începută în tinereţe şi continuată până la anii cei mai târzi ai vieţii, presupune har în comunicarea cu cei din jur. La ora de istorie profesorul lipsit de har este pierdut şi ridicol de cele mai multe ori. Istoria nu se poate preda ca o disciplină ştiinţifică oarecare. Ea cere convingeri profunde şi pasiune în afirmarea ei. Pe de altă parte, profesorul  de istorie nu trebuie să fie sclavul unor prejudecăţi şi stereotipuri. El trebuie să îşi perfecţioneze şi să îşi rafineze permanent mijloacele, trebuie să fie în acord cu timpul său, trebuie să uite în ce epocă a învăţat istorie într-un anume fel, să o înveţe în fiecare zi, să-i înveţe pe ceilalţi şi în acelaţi timp să înveţe de la ceilalţi în fiecare ceas al vieţii lui şi în fiecare oră în care intră la oră alături de elevii săi.

Historia C.N.E.T. – Prima revistă şcolară de istorie a iubitorilor muzei Clio din Gorj

De curând în cadrul Premiilor Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, revistei „Historia C.N.E.T.” editată de elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu i-a fost conferit Premiul „Aurelian Iordănescu”, distincţie acordată anual celor mai bune reviste de istorie din ţară.

Sub egida Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu şi a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, de la începutul anului 2010, apare la Târgu-Jiu, în format electronic şi tipărit revista „Historia C.N.E.T.”, ajunsă astăzi la numerele 1-2 (9-10) / 2012. Vorbim despre un proiect mai vechi al Filialei Gorj a  Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, acela de atragere a tinerilor pasionaţi de istorie şi editarea unei publicaţii de specialitate.

Prestigiul pe plan local şi naţional de care Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu se bucură astăzi, înseamnă nu doar recunoaşterea asumantă a meritelor pe care acest aşezământ de educaţie şi ştiinţă le-a obţinut de-a lungul ultimelor decenii în slujba înzestrării tinerilor, cu deprinderi de înaltă ţinută profesională şi morală. Mai mult, avem în faţă o unitate şcolară care „trăieşte prezentul, valorificând cu demnitate şi conştiinţă profesională tradiţiile bogate, înscriindu-se pe un drum ascendent în elita învăţământului românesc”, aşa cum avea să ne mărturisească prof. dr. Gheorghe Nichifor,  directorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.

Tribuna tinerilor iubitori de istorie

Revista „HISTORIA C.N.E.T.” s-a dorit, încă de la primul număr, să fie un îndemn spre cercetare adresat tinerilor preocupaţi de trecutul naţional şi universal, o posibilitate de îmbogăţire a orizontului cunoaşterii istorice. Coordonatorul revistei, profesorul Andrei Popete-Pătraşcu ne-a declarat că „se afirmă astăzi o nouă generaţie de elevi care pun, desigur, întrebări cu privire la trecut şi prezent. Ei trebuie să înţeleagă că scopul istoriei ca ştiinţă nu este de a acumula fapte şi date, ci de a-i determina să acorde importanţa cuvenită faptelor din trecut şi de a le înţelege semnificaţia. În acest mod este sprijinită gândirea lor critică.

Colegiul de redacţie, format din elevi (Adrian Preda – redactor şef, Roxana Crăciun – redactor şef adjunct, Andreea Denisa Vlădulescu – secretar de redacţie) şi profesori ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, şi-a propus să impună publicaţia pe care o editează la Târgu-Jiu nu numai pe plan local ci şi naţional. „Abordând o arie tematică complexă, „Historia C.N.E.T.” este prima revistă şcolară de istorie din judeţul Gorj editată de un liceu. Revista vine, astfel, în sprijinul cunoaşterii, de către cei interesaţi, a istoriei locale, naţionale şi universale, dar se şi oferă drept tribună pentru tinerii, iubitori de istorie, dornici să-şi afirme cunoştinţele şi calităţile ştiinţifice.

Astfel, având în vedere varietatea şi calitatea articolelor prezentate, revista „HISTORIA C.N.E.T.”  reuşeşte să ocupe un loc important între publicaţiile de profil din ţară. Cu o materie bogată şi variată, structurată corespunzător, această publicaţia este dovada clară a potenţialului de valori umane şi spirituale de care dispune Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Cu o formulă grafică excelentă şi un sumar aureolând imaginea unei reviste şcolare impusă în peisajul publicistic prin ţinuta ştiinţifică, revista a câştigat încă din primul an de apariţie aprecieri şi distincţii, amintind aici Premiul I la Concursul Naţional al Revistelor Şcolare, etapa judeţeană (2011 şi 2012) sau Premiul „Aurelian Iordănescu” al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (2011 şi 2012).