Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului

 

Prof. dr. Gheorghe Nichifor, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, autor al lucrării Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului, alături de Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu, evocând în prezenţa Fiiilor Gorjului, la Bucureşti, personalitatea celui care a devenit în timp o legendă vie a meleagurilor gorjene: Dincă Schileru.

Fiii Gorjului, la Bucureşti

Duminică, 30 septembrie 2012, Sala de Festivităţi a Regionalei C.F.R. Bucureşti s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de gorjeni stabiliţi pe alte meleaguri veniţi la întâlnirea anuală a Fiiilor Gorjului. Manifestarea, una de aleasă trăire, s-a bucurat de prezenţa oficialităţilor judeţene, dar şi de un număr foarte mare de gorjeni care deşi plecaţi de pe meleagurile lui Tudor, Magheru şi Dincă Schileru încă simt gorjeneşte, iar sufletul le tânjeşte după doinele de altădată, după susurul Jiului şi adierea vântului de sub creasta munţilor Parâng.

Au rostit alocuţiuni şi de această dată Preşedintele de Onoare al Ligii „Fiii Gorjului”, dr. ing. Ion Călinoiu, Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, ziaristul Alexandru Păsărin, Preşedintele Ligii Culturale „Fiii Gorjului”, dar şi Prefectul judeţului Gorj, Radu Teodorescu.

S-au lansat cărţi de suflet pentru gorjenii de pretutindeni, „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, a autorilor Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor şi Andrei Popete-Pătraşcu; „Brâncuşi-Titulescu. Suflete pereche” (ediţie trilingvă: română, franceză şi engleză) autor George Potra; „Biblioteca dintre autografe”, de Geo Călugăru; „Poeţi din Gorj în limba germană”, antologie şi tălmăcire de Dumitru Dănău; „Despre fiscalitate şi competitivitate”, un tratat al gorjeanului prof.univ.dr. Gabriel Biriş, CD-uri cu muzică populară din Gorj, iar la loc de cinste a fost omagierea celor 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a Mariei Lătăreţu, prilej cu care scriitorul Dorin Brozbă şi-a lansat cartea „Maria Lătăreţu şi Festivalul de la Târgu Jiu”.

Prezenţi la manifestare au fost şi membri ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, de un interes aparte bucurându-se lucrarea „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, carte foarte apreciată de gorjenii prezenţi la eveniment pentru notorietatea personajului aflat în atenţie. Prof. dr. Gheorghe Nichifor, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, autor al lucrării, a reuşit să capteze interesul celor care au participat la lansarea cărţii prin evocarea celui care a devenit în timp o legendă vie a acestor meleaguri.

Au încântat audienţa Ansamblul Profesionist Doina Gorjului, alături de îndrăgiţii artişti Mirela Capotă-Lătăreţu, Claudia Torop, Alexandra Bleaju, Valentin Sanfira, Maria Roberta-Crintea şi Ion Drăgan.