Circulara S.Ș.I.R. din 9 septembrie 2013

Untitled-1 copy

Reuniți sâmbătă, 7 septembrie 2013, membrii Biroului Național Executiv al SȘIR au purtat discuții cu privire la următoarele probleme:

1. Desfășurarea Școlii de Vară a SȘIR, 2013 (Cluj-Napoca) și a edițiilor viitoare. Președintele SȘIR a prezentat aspectele organizatorice și financiare ale evenimentului; participanții la discuții au dat o apreciere de ansamblu pozitivă, insistând pe componenta academic și pe aportul conferențiarilor din străinătate (Germania, Ungaria, Republica Moldova) și al partenerului local (Universitatea „Babeș-Bolyai”); dată fiind absența reflectării Școlii de Vară în mass-media locală, s-a convenit ca la edițiile viitoare să se acționeze și în această direcție. Biroul Național Executiv a decis ca și pe viitor școlile de vară să fie făcute în colaborare/parteneriat cu universități și alte instituții acreditate, pentru a se asigura acordarea unui minim de 10 credite cursanților. În lunile următoare se vor analiza posibilitățile de organizare și de atragere de sponsorizări pentru mai multe destinații posibile ale Școlii de Vară 2014.

2. Tematica volumului LXXXI (2014) al revistei „Studii și articole de istorie”. Pe lângă grupajele consacrate (Didactică, metodică și management educațional, Istoria învățământului, Miscellanea, Recenzii), revista va cuprinde două secțiuni speciale: 1) 1914 – Bilanțul Vechiului Regat în timpul domniei lui Carol I și 2) Primul Război Mondial – declanșare, atitudini, provocări. Termenul pentru trimiterea propunerilor de articole (titlul și un rezumat de cel mult 100 de cuvinte) și recenzii este 1 decembrie 2013, urmând ca textele în forma pentru publicare să fie trimise până pe 15 ianuarie 2014. În ambele cazuri, corespondența cu redacția se va face pe adresa de e-mail secretariat@ssir.ro

3. Următoarea ședință a Biroului Național Executiv va avea loc pe 19 octombrie 2013, în Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, sala 8, la ora 10. Subliniem că prezența este obligatorie, întrucât se va discuta repartizarea diverselor sarcini în cadrul Biroului Național Executiv.

 Preşedinte S.Ş.I.R.

Prof. univ. dr. Bogdan MURGESCU

Reclame