Centenar. Bătălia de la Podul Jiului

În ziua de 14/27 octombrie 1916, oraşul Târgu Jiu a înscris o pagină glorioasă în istoria României cu prilejul bătăliei de la podul de peste Jiu, când trupele române, animate de rezistenţa opusă de populaţia oraşului, au respins o puternică ofensivă germană. Bătălia de la Podul Jiului a avut loc datorită unei spărturi în poziţia de apărare a oraşului, ca urmare a deplasării batalionului, ce avea misiunea  de apărare a oraşului Târgu Jiu, spre teatrul de lupte de la Rasoviţa, din timpului Primului Război Mondial. 

reconstituire-3

În dimineaţa de 14/27 octombrie 1916, la Târgu Jiu rămăsese doar o companie de miliţie, formată din 2-3 plutoane, pentru paza podului peste Jiu.

În acest gol al poziţiei, s-a strecurat mai întâi „o compania de vânători inamică, din al 12-lea Regiment de vânători german, urmată apoi de o alta” – aşa cum relata, în baza unui ordin al Brigăzii 144 germane către Batalionul III/3.3, comandantul Grupului Jiu din Divizia XI-a, colonelul Ion Anastasiu, generalul de mai târziu. 

Relatările despre lupta de la Podul Jiului sunt numeroase, subiectivitatea fiind însă evidentă în fiecare mărturisire, articol sau studiu. Rămâne însă de netăgăduit rezistenţa opusă timp de câteva ore, în faţa inamicului, de populaţia oraşului Târgu Jiu: civili, cercetaşi, sergenţi de stradă şi câţiva activi.

După unele relatări, s-a trecut la mobilizarea unui număr mic de civili, care au primit armament, şi împreună cu efectivul redus al companiei de miliţie s-au îndreptat spre podul de peste Jiu: „A fost unul dintre cele mai mari şi înălţătoare tablouri ale neamului – afirma generalul C. Găvănescul, în cartea document „Războiul nostru pentru întregirea neamului”, (Iaşi, 1918, p.38) – copii între moşnegi luptând alături pentru ţară… amestecaţi cu câţiva ţărani şi civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite şi ele să ajute, pansând pe răniţi, cărând muniţiuni soldaţilor până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători. Şi toţi aceştia erau veniţi aici cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, nemânaţi de nimeni decât de dragostea de ţară şi de iubirea de neam.”

După alte relatări, însă mult mai puţin obiective, „străzile oraşului au fost baricadate şi în mare parte minate”. Pe strada principală care duce spre podul de fier peste Jiu, s-au instalat două piese de artilerie de însoţire, având misiunea de a executa trageri directe asupra duşmanului ce ar fi încercat să pătrundă în lungul podului.

Ajuns la pod, detaşamentul condus de colonelul Obogeanu, care primise ordin de apărare a Târgu Jiului, căpitanul Genică Sadoveanu, comisarul Ioan C. Popilian şi maiorul Mlădinescu, a răspuns cu focuri de armă la tirul mitralierelor inamice, reuşind să oprească ofensiva acestora, dinspre Dealul Târgului, până la venirea Companiei 13 din Regimentul 58 românesc.  În alte surse se afirmă că a sosit o companie a Regimentului 59 infanterie, care, „după puţină luptă la dig, a trecut podul şi prin apă” şi a pus duşmanul pe fugă. După retragere, Batalionului V/69austriac (aşa cum se afirmă în unele surse) a lăsat armament, muniţie, câţiva morţi şi răniţi. 

Eroismul locuitorilor oraşului Târgu Jiu a fost providenţial. Chiar dacă informaţia a cunoscut o nepermisă diluare, ziarul „Times” nota în acele zile despre eroismul românilor, în speţă al târgujienilor: „s-a opus o rezistenţă disperată într-o poziţie căreia germanii i-au dat numele Târgu Jiului şi au luptat timp de trei zile vitejeşte contra celor mai bune trupe germane”. 

Părerile şi convingerile despre „Bătălia de la Podul Jiului” au rămas însă la fel de contradictorii şi la 100 de ani de la acest eveniment. O întrebare care stârneşte şi astăzi controverse în rândul istoricilor, cu precădere a celor gorjeni, este acea în legătură cu participarea Ecaterinei Teodoroiu la lupta de la podul Jiului. 

Pe lângă aceste consideraţii interpretativ-istorice, departe de fi înscrisă în paginile manualelor de artă militară, ca exemplu de „înaltă concepţie strategică sau de iscusită execuţie tactică”, lupta de la Podul Jiului va rămâne întipărită în sufletele românilor şi gorjenilor de pretutindeni. 

17 ani mai târziu, la data de 7 octombrie 1933, regele Carol al II-lea, însoţit de o parte a miniştrilor guvernului Alexandru Vaida – Voevod, vizita oraşul Târgu Jiu. Cu acest prilej, regele a decorat oraşul cu „Virtutea Militară de Război”, ca un omagiu adus eroismului cu care „populaţia sa în ziua de 14 octombrie 1916, a respins, la Podul Jiului, atacul trupelor germane, îndreptate contra oraşului”. 

Încheiem aceste rânduri, cu cea mai deplină convingere că nici o evocare istorică, nu va putea reda la adevăratele sale trăiri pilda de curaj a eroilor bătăliei de la podul Jiului.  Este însă acesta omagiul şi recunoştinţa noastră pentru cei care şi-au înscris numele în paginile de aur ale istoriei.

BIBLIOGRAFIE:

  • Andrei Popete-Pătrașcu, 89 de ani de la bătălia de la Podul Jiului, în „Portal Măiastra”, Târgu-Jiu, an I, nr. 4, 2005.
  • Andrei Popete-Pătrașcu, O hartă germană do 1918, Operațiunile militare desfășurate pe frontul de la Jiu, în „Vertical”, Târgu-Jiu, an IX, nr. 424, 2014.
  • Arhivele Statului, jud. Gorj, fond Primăria oraşului Târgu Jiu, vol. II, Dosar nr. 26/1933, f. 55.
  • Ion Mocioi, Ecaterina Teodoroiu. Eroina poporului român, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1981.
  • Alexandru Niculescu, Luptele de la Jiu, Bucureşti, 1976, p. 68.
  • Tratatul de Istoria Românilor, editat de Academia Română, vol. VII, tom II, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.

© Fotografiile prezentate în acest material aparțin Asociației „Tradiția Militară” și au fost realizate cu ocazia reconstituirii Bătăliei de la Podul Jiului, din data de 18 octombrie 2014.

Reclame