Dezvelirea plăcii comemorative de la Drobeta-Turnu Severin, în memoria celor zece martiri gorjeni răpuși de germani în anul 1917

Marți, 11 iulie 2017, la Drobeta-Turnu Severin a avut loc un eveniment evocator dedicat celor zece eroi martiri gorjeni executați în vara anului 1917 de armata germană, acuzați că au susținut grupul de partizani condus de învățătorul Victor Popescu. La inițiativa urmașilor celor zece martiri gorjeni a fost dezvelită o placă memorială în amintirea acestora, urmând ca în anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Unități Naționale, pe acest loc să fie ridicat și un monument dedicat eroilor martiri din localitățile Negomir, Bolboşi, Grozeşti, Dragoteşti, Covrigi şi Horăşti.

foto (144)

Evenimentul comemorativ a debutat la orele 10.00, în punctul „dealul Aluniș” din Drobeta-Turnu Severin, cu un ceremonial militar și religios dedicat celor zece eroi martiri gorjeni executați în urmă cu 100 de ani de către autoritățile militare germane, urmat de o slujbă de sfințire a plăcii omagiale, parastas pentru eroi, alocuțiuni și depunere de coroane și jerbe de flori.

Alături de oficialitățile mehedințene, la eveniment au participat și reprezentanți ai Gorjului: prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, primari din mai multe comune gorjene, precum Gheorghe Bilea de la Bolboşi sau Tudor Oiță de la Negomir. Lor li s-au alăturat istorici, cercetători, cadre militare active sau în rezervă, reprezentanți ai Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filialele Vâlcea și Gorj, moștenitori ai eroilor martiri uciși de către germani în urmă cu o sută de ani.

Inițiativa acestui proiect se datorează domnilor prof. dr. Dumitru Cauc și Vasile (Nicu) Mitroiu, strănepot al notarului martir Constantin Cojocaru, în semn de respect „față de jertfa de sânge adusă de înaintașii noștri pe altarul sfânt al patriei, la împlinirea a 100 de ani de la executarea la Turnu Severin a celor zece eroi din grupul „Victor Popescu”.

Pe placa memorială dezvelită marți, 11 iulie 2017, sunt inscripționate pentru veșnică pomenire numele celor zece martiri, așa cum au fost ei menționați într-o consemnare istorică, pe care o redăm: „Comandatura de Etapă 22, Turnu Severin la 11 iulie 1917. Încunoștințare: Prin sentința Consiliului de Război a Comandaturei de Etapă Nr. 22 din 8 iulie 1917, au fost osândiți la moarte pentru trădare în timp de război: 1. Notarul Constantin Cojocaru din Negomiru, 2. Moșierul Mihai Cernăianu din Horăști, 3. Învățătorul Nicolae Popescu din Covrigi, 4. Plugarul Stancu Croitoru din Grozești, 5. Plugarul Tudor Ungureanu din Grozești, 6. Plugarul Nicolae Marcu din Dragotești, 7. Plugarul Ilie Giumanca din Grozești, 8. Plugarul Ion Norocea din Bolboși, 9. Primarul Petre Vâlceanu din Bolboși, 10. Notarul Ion Brăescu din Bolboși. Această sentință a fost confirmată de Dl. Comandant pe ziua de 10 iulie 1917, sentința a fost astăzi executată (SS) Von Kusenberg”. 

Alături de oficialitățile gorjene, au depus jerbe de flori și autorităților publice județene și locale din Mehedinți: primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, dar şi subprefectul județului Mehedinți, Andrei Stănișoară.

foto (53)

Faţă de durităţile armatelor de ocupaţie, Victor Popescu a organizat în rândurile populaţiei o mişcare de rezistenţă, care a avut diverse forme, de la refuzul colaborării cu inamicul şi până la lupta deschisă împotriva acestuia. Faptele sale de vitejie sunt de o importanţă majoră, mai cu seamă că a reuşit să adune în jurul său oameni hotărâţi, să lupte din umbră şi să îndure, până la ultima suflare împotriva autorităţilor germane şi austro-ungare. Pentru că nu au reuşit să îi prindă nici măcar prin trădare, autorităţile militare ale forţelor de ocupaţie au recurs la represiuni asupra familiilor acestor luptători. Mulți dintre aceștia au fost arestaţi, condamnaţi la moarte şi unii dintre ei executaţi. În urmă cu 100 de ani, Tribunalul militar german din Târgu Jiu a condamnat la moarte pe zece dintre aceștia sub acuzaţia de înaltă trădare în timp de război. Aflând de condamnarea la moarte a unor oameni care l-au ajutat, Victor Popescu a decis o lovitură îndrăzneaţă: atacarea închisorii din Turnu-Severin pentru a-i elibera pe toţi cei deţinuţi pentru că l-au susţinut. Grupul de partizani a atacat închisoarea în noaptea de 6/7 iulie 1917, reuşind să facă o spărtură în gardul acesteia, prin care o parte din deţinuţi au izbutit să fugă. Cei condamnaţi la moarte nu au putut să evadeze, iar atacul asupra închisorii a grăbit executarea lor de către germani. Cei zece martiri au fost ucişi la 11iulie 1917. În faţa plutonului de execuţie, aceştia au avut o atitudine demnă.

foto (86)

Evenimentul de marți, 11 iulie, desfășurat la Drobeta-Turnu Severin se încadrează în Programului manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Unități Naționale. Placa memorială, iar de la anul, monumentul dedicat celor zece eroi martiri, vor sta mărturie eroismului celor care nu și-au precupețit viața, pentru apărarea acestui pământ. Cei zece martiri pe ale căror oseminte odihnește astăzi pământul Gorjului și al Mehedințiului, stau de veghe generațiilor de azi și de mâine, prin sacrificiul lor de sânge. Locul pe care astăzi a fost dezvelit însemnul nepieritor al jertfei lor respiră, de un secol, aerul tare al istoriei, prin paginile scrise cu sânge nevinovat în ziua de 11 iulie 1917, când cei zece martiri din Negomir, Bolboşi, Grozeşti, Dragoteşti, Covrigi şi Horăşti s-au aruncat în brațele morții convinși că jertfa lor nu este una inutilă. Au iubit mai mult decât propria viață: libertatea, credința și țara. Știuți sau neștiuți, păstrați în memorie sau uitați, se cuvine să le mulțumim eroilor martiri morți pentru crezul lor la Drobeta-Turnu Severin și celor doi oameni care astăzi i-au așezat pentru totdeauna în memoria posterității prin inițiativa dezvelirii acestei plăci memoriale: prof. dr. Dumitru Cauc și Vasile (Nicu) Mitroiu.

foto (78)

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: