Distincții pentru istoricii gorjeni, în Pasul Vâlcan

Pe un loc de mare încărcătură istorică, pe un platou de belvedere, atât spre Gorj cât și spre valea Jiului, în Pasul Vâlcan, acolo unde se mai văd încă urmele tranșeelor de luptă din timpul Primului Război Mondial s-a desfășurat sâmbătă, 19 august, manifestarea omagială Centenarul Primului Război Mondial „De la Războiul Întregirii la Marea Unire”.

Prezent alături de autoritățile județene din Gorj și Hunedoara la evenimentul din Pasul Vâlcan – Trecătoarea Eroismului Românesc, cota 1621, d-nul prof dr. Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a primit din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ACMRR) „Sarmizegetusa” din județul Hunedoara, în semn de recunoaștere pentru activitatea susținută de cinstire a memoriei Eroilor și Martirilor Neamului Românesc, Medalia Omagială „Primul Război Mondial în Pasul Vâlcan”.

Acest însemn de onoare i-a fost acordat distinsului istoric gorjean, președinte al Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, pentru sprijinirea nobilei activități „Cultul Eroilor”, drept apreciere și recunoștință pentru felul în care domnia sa a promovat „sentimentul patriotic şi de cult al eroilor în rândul cetăţenilor români, mai ales în rândul tinerei generaţii”.

Prof. dr. Gheorghe Nichifor alături de doamna Opritsa Dragalina Popa, nepoata generalului erou Ioan Dragalina și familia acesteia, Cosmin Popescu – președintele Consiliului Județean Gorj și col. (r.) Virgil Sanda – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ACMRR) „Sarmizegetusa” Hunedoara.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: