Ziua Drapelului Național, la Târgu-Jiu

Filiala Gorj a Societății de Științe Istorice din România vă invită la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național, în Piața Tricolorului din Târgu-Jiu.

Drapelul tricolor românesc, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru. El are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Ziua de 26 iunie a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, Ziua Drapelului Naţional. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice.

Tricolorul Românesc semnifică veacurile de gând şi luptă, pentru unitate şi independenţă ale întregului popor român. Până în momentul afirmării sale ca simbol naţional acesta a străbătut mai multe perioade, prima fiind aceea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acestea au avut, de la începuturi, următoarele semnificaţii: Albastru (sau azur), reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea nobleţea şi buna credinţă; Galben (sau aur), simbol al forţei, bogăţiei şi purităţii, precum şi al holdelor aurii de grâu din timpul verii; Roşu, simbol al măririi, bravurii, îndrăznelii şi generozităţii, precum şi al sângelui vărsat în lupte, puterii de viaţă şi energiei strămoşeşti.

35511050_1975779575806198_4081975134737399808_n35628617_1975779585806197_808013679160197120_n

Centenar: Gorjul și Marea Unire

Filiala Gorj a Societății de Științe Istorice din România s-a alăturat unor instituții importate din Gorj în organizarea unui concurs județean de istorie dedicat Centenarului României Mari: Gorjul și Marea Unire. Concursul se adresează elevilor din unitățile de învățământ din Gorj, clasele a VII-a și a VIII-a. Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-urile instituțiilor partenere.

afis concurs Centenar

 

Consiliul Național al Societății de Științe Istorice din România, Târgoviște 2018

În ziua de 19 mai 2018 s-a desfășurat la Târgoviște reuniunea Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România, la care au participat membrii Biroului Național Executiv și reprezentanții a 24 filiale ale Societății. În deschiderea lucrărilor, viceprimarul municipiului Târgoviște, doamna prof. Monica Ilie, și inspectorul școlar general adjunct al județului Dâmbvița, doamna prof. dr. Gabriela Istrate, au adresat salutul lor participanților la Consiliul Național și au urat succes lucrărilor acestuia.

Din partea Filialei Gorj a Societății de Științe Istorice din România au fost prezenți la Consiliul Național de la Târgoviște: doamna prof. dr. Dorina Nichifor, alături de prof. Dorel Șorop și Elvis Istudorescu.

Președintele Societății, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, a prezentat un scurt raport de activitate pentru perioada scursă de la Consiliul Național din 27 mai 2017 de la Timișoara. În continuare coordonatorul Programului Centenar al Societății de Științe Istorice din România, prof. dr. Dorin Stănescu, a făcut un bilanț al principalelor proiecte din cadrul acestui program. Totodată, domnul Stănescu a informat pe cei prezenți asupra participării sale în calitate de reprezentant al Societății de Științe Istorice din România la Adunarea Generală Euroclio de la Marsilia (21-26 aprilie 2018), ca și asupra posibilităților de colaborare la nivel european în cadrul unor proiecte comune.

Doamna prof. Ana Manea a prezentat raportul Comisiei de Cenzori cu privire la situația financiară a Societății. Ambele rapoarte au fost aprobate în unanimitate de către Consiliul Național. Reprezentanții filialei Arad, conf. univ. dr. Sorin Bulboacă și dr. Doru Sinaci, au prezentat succint Școala de vară a Societății de Științe Istorice din România care va fi organizată la Arad în perioada 19-24 iulie 2018. Tema centrală va fi România de acum 100 de ani, România de peste 100 de ani. Imaginând Bicentenarul.

La punctul 2 al ordinii de zi a avut loc o dezbatere pe tema Societatea de Științe Istorice din România, noile media și forme digitale de comunicare. Din partea Secretariatului SȘIR, dr. Valentin Maier și drd. Ionuț Marcu au prezentat progresele realizate de la ședința Consiliului Național de la Timișoara – noua adresa de e-mail secretariatssir@gmail.com, îmbunătățirile aduse site-ului http://ssir.ro/ și crearea paginii de Facebook a SȘIR – precum și limitele comunicării electronice din cadrul Societății.